Creşterea uşoară a cererii pentru aur a impulsionat cotaţia acestuia, preţul metalului galben urcând cu 1,39%, după ce investitorii s-au reorientat tot mai mult către această variantă de plasament. În ţara noastră, un gram de aur valorea-ză circa 133 de lei.
Titlurile proprii ale "Bursei de Valori Bucureşti" (simbol BVB) au fost vedetele pieţei de capital în ultimele săptămâni, înregistrând, în perioa-da 20 august - 20 septembrie, o apreciere de 12% (raportat la moneda europeană), până la 39 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri. Acesta este cel mai bun randament înregistrat de vreo acţiune listată la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care aversiunea la risc a investitorilor a crescut considerabil în urma situaţiei economice precare din ţările europene.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "FON" au fost şi ele mulţumite, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o rentabilitate de 0,94%.
Persoanele care au preferat în schimb, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat o depreciere semnificativă a economiilor, de 0,85%, în acelaşi interval, pe fondul aprecierii monedei euro în raport cu leul. Cursul de schimb a ajuns, în prezent, la nivelul de 4,267 lei/euro, leul devenind din ce în ce mai slab după ultima vizită a reprezentanţiilor FMI.
Randamente negative au fost înregistrate, luni, şi de către investitorii care au ales ca plasamente indicii bursieri. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 2,19% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat cu 15,81%. Şi BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a afişat o creştere consistentă de 11,18%, în perioada menţionată.
Investitorii care s-au hotărât, în perioa-da analizată, să constituie depozite în lei la Unicredit Ţiriac Bank, au avut de pierdut, banca având totuşi cea mai bună ofertă de pe piaţă, banii din conturi micşorându-se cu 0,19%, pe fondul deprecierii leului.
Tradiţionaliştii care au preferat, la 20 august, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile la această bancă, au obţinut, luni, un câştig de 0,29% din suma depusă.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.