CESAROM are două linii noi complet automatizate de sortare faianţă după o investiţie de 1,5 milioane euro

F.D.
Companii / 16 august 2022

CESAROM are două linii noi complet automatizate de sortare faianţă după o investiţie de 1,5 milioane euro

Lasselsberger Ceramics România, deţinătorul brandului CESAROM, producător local de plăci ceramice, anunţă punerea în funcţiune a două linii complet automatizate de sortare faianţă, în urma unei investiţii de peste 1,5 milioane de euro finalizate în 2021, potrivit unui comunicat de presă.

Conform reprezentanţilor companiei, noile linii de sortare,100% funcţionale în prezent, au oferit posibilitatea lărgirii gamei de produse prin creşterea portofoliului cu articole de dimensiuni mai mari. De asemenea, linia de sortare complet automatizată aduce productivitate ridicată prin optimizarea procesului de sortare şi paletizare şi implicit calitate garantată a produselor livrate clienţilor.

Punerea în funcţiune a celor două linii de sortare faianţă are impact direct la nivel de business, prin creşterea gradului de satisfacţiei al clienţilor care achiziţionează faianţa CESAROM, acoperind în acelaşi timp obiectivul companiei de a se adapta continuu la nevoile în schimbare ale pieţei.

Continuăm să investim în liniile de productie, cu noi soluţii moderne şi inovatoare. Odată cu punerea în funcţiune a celor două linii de sortare faianţă, ambele automatizate integral, producem plăci de faianţă mai mari, la o calitate superioară, acoperind preferinţele în continuă creştere ale clienţilor noştri pentru aceste modele. Suntem o companie cu tradiţie de peste 60 ani, care punem accentul pe dezvoltare, iar acest lucru nu este posibil fără o adaptare permanentă la cerinţele şi exigenţele pieţei", a declarat Petrişor Grindeanu, Director General al Lasselsberger Ceramics România.

Lasselsberger Ceramics România estimează, pentru anul în curs, afaceri în creştere cu 12% faţă de 2021 şi are un buget de investiţii de peste 2 milioane euro, care se îndreaptă atât spre instalarea unei linii de rectificare a plăcilor ceramice, noi game de produse, respectiv deschiderea noului showroom CESAROM din Bucureşti, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb