Criza financiară internaţională nu a afectat investiţiile programate de grupul ceh "CEZ" în ţara noastră. Adrian Borotea, director Corporate Affairs în cadrul "CEZ România", a declarat, în cadrul unui interviu acordat ziarului "BURSA": "Pentru parcul eolian de 1,1 miliarde de euro din Dobrogea avem deja securizată investiţia din fonduri proprii ale grupului. CEZ este avantajat, în această perioadă dificilă, pentru că a avut întotdeauna o politică de derulare a investiţiilor din fonduri proprii. Gradul de îndatorare al CEZ este foarte mic. În Dobrogea, am achiziţionat un proiect la cheie, pentru care am plătit deja banii necesari".
Domnia sa ne-a precizat că prima etapă a proiectului eolian va fi gata până la finele anului viitor. Este vorba despre 374,5 MW instalaţi în 139 de turbine furnizate de "General Electric". Cea de-a doua etapă se va încheia în 2010 şi presupune încă 252,5 MW.
"CEZ România" este, în continuare interesată de oportunităţi de investiţii pentru a-şi dezvolta portofoliul de producere a energiei electrice, mai ales din surse regenerabile - biogaz, biomasa, biocombustibil etc.
Oficialul "CEZ România" susţine că nici investiţia de la Galaţi nu ar trebui să fie afectată de criza financiară. Proiectul va fi derulat în cadrul unei companii mixte împreună cu "CET Galaţi" şi "Termoelectrica", iar finanţarea ce trebuie asigurată va rezulta din Studiul de Fezabilitate şi Documentele Constitutive. Acestea vor fi încheiate în cursul anului viitor. Astfel, finanţarea va trebui asigurată în 2010, când este preconizată încheierea perioadei dificile a crizei financiare internaţionale.
La Galaţi, CEZ va construi o unitate nouă de producţie pe gaz a energiei cu tehnologie modernă.
Acest grup de circa 400 MW putere instalată va putea înlocui, în viitor, unităţile cu tehnologie învechită, poluante. Valoarea investiţiei a fost estimată la circa 400 milioane de euro, dar Studiul de Fezabilitate care urmează să fie întocmit va indica tehnologia, capacitatea şi costurile de execuţie.
În zona de distribuţie a electricităţii, "CEZ" a programat, pentru perioada 2008-2012, investiţii de 300 milioane de euro. Adrian Borotea ne-a spus că ritmul investiţional anual este de circa 165 de milioane de lei şi că toate fondurile vor fi asigurate din surse proprii.
Domnul Borotea a subliniat: "Sperăm să nu fim afectaţi de eventualitatea scăderii activităţii marilor consumatori industriali determinată de criza financiară, deoarece pe piaţa reglementată aceştia au o pondere redusă. Majoritatea consumatorilor captivi alimentaţi de CEZ sunt clienţi casnici şi agenţi economici cu consum mic şi mediu şi pe care mizăm că îşi vor menţine consumul la nivelul anului 2008. Anul 2009 va fi greu pentru întreaga economie. Cu toate acestea, nu ne aşteptăm să înregistrăm întârzieri deosebite la plăţile energiei furnizate".
Portofoliul CEZ cuprinde şi 250 de consumatori eligibili din variate domenii de activitate. CEZ are asigurat, în opinia directorului Corporate Affairs, un mix bun de energie pentru 2009, realizat din timp şi la preţuri rezonabile. Acest lucru îi va permite companiei să înregistreze o uşoară creştere a cotei de piaţă de circa 1-2% în cursul anului viitor.
În ceea ce priveşte energia distribuită în 2009, situaţia nu este chiar optimistă. "CEZ" mizează, în cel mai bun caz, pe o stagnare a cantităţii de energie distribuită în zona Olteniei. Mari consumatori precum Oltchim şi Uzinele Dacia şi-au redus semnificativ activitatea, precum şi cererea de energie pentru perioada următoare. Şi furnizorii de piese şi componente auto suferă din cauza scăderii cererii de automobile şi au anunţat reducerea activităţii.
"CEZ" va demara, în curând, discuţii cu producătorii şi furnizorii pentru gazele naturale necesare viitoarei centrale de la Galaţi, care va fi funcţională în circa trei ani. Adrian Borotea, director Corporate Affairs în cadrul CEZ România, ne-a declarat: "CEZ va uza de relaţiile bune pentru a securiza din timp gazul necesar". Domnia sa a menţionat că pot fi derulate negocieri directe cu gigantul rus Gazprom, care pot aduce un preţ avantajos, dar nu sunt excluse nici alte surse precum producătorii şi furnizorii români de gaze.