CHARLES MICHEL:  "Ziua de azi marchează un nou start şi începutul unei munci grele ce va face Georgia să avanseze pe calea ei euro-atlantică"

G.B.
Internaţional / 21 aprilie 2021

"Ziua de azi marchează un nou start şi începutul unei munci grele ce va face Georgia să avanseze pe calea ei euro-atlantică"

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a îndemnat ieri guvernul şi opoziţia din Georgia "să muncească din greu" pentru a reforma această ţară din Caucaz, după un acord menit să pună capăt celor şase luni de criză politică, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest acord, semnat luni de partidul puterii şi de opoziţie, a fost obţinut cu medierea Uniunii Europene (UE). Reprezentanţii tuturor partidelor politice au semnat acest acord, însă principala forţă de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MNU), a precizat că îl va aplica doar dacă liderul său, Nika Melia, va fi eliberat din închisoare, după cum prevede textul.

Georgia a trecut prin turbulenţe politice după alegerile legislative din octombrie 2020, câştigate cu un scor strâns de partidul aflat la putere, Visul Georgian, însă aceste rezultate au fost considerate de opoziţie ca fiind fraudate.

Amplificând şi mai mult tensiunile, poliţia a descins la sfârşitul lui februarie la sediile MNU, partid fondat de fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent în exil, şi l-a arestat pe liderul său actual, Nika Melia.

Charles Michel a dat asigurări ieri, de la Tbilisi, capitala georgiană, "Criza politică s-a încheiat", subliniind totodată că "trebuie menţinut un angajament politic constructiv"."Ziua de azi marchează un nou start şi începutul unei munci grele ce va face Georgia să avanseze pe calea ei euro-atlantică", a declarat el într-o declaraţie televizată, în condiţiile în care această fostă republică sovietică aspiră de ani de zile să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi la UE.

Moscova consideră aceste aspiraţii o ameninţare pentru influenţa ei tradiţională în regiune.

Uniunea Europeană şi-a propus serviciile de mediator în negocierile dintre partidul puterii şi opoziţia georgiană. Însă primele sale două tentative pentru găsirea unui acord au eşuat, în luna martie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Georgia si calea euroatlantica ?!Nu se pupa cu istoria si geografia !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb