China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după unificare

V.G.
Internaţional / 10 august 2022

China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după unificare

China şi-a retras o promisiune de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat astăzi, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie decât a sugerat anterior, informează Agerpres.

Cartea albă intitulată "Chestiunea Taiwanului şi reunificarea Chinei în noua eră", este publicată după mai multe zile de exerciţii militare chineze fără precedent în apropierea insulei, pe care Beijingul o revendică drept teritoriu propriu, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi săptămâna trecută. "Noua eră" este un termen asociat în mod obişnuit cu conducerea lui Xi.

Taiwanul respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei, afirmând că populaţia insulei ar trebui să-şi decidă propriul viitor şi promite să-şi apere democraţia, aminteşte Reuters.

China a declarat în două cărţi albe anterioare asupra Taiwanului, în 1993 şi 2000, că "nu va trimite trupe sau personal administrativ care să aibă sediul în Taiwan" după realizarea unificării.

Această linie, menită să asigure Taiwanul că se va bucura de autonomie după ce va deveni o regiune administrativă specială a Chinei, nu mai apare în cea mai recentă carte albă.

Partidul Comunist la putere în China a propus ca Taiwanul să poată reveni sub conducerea sa după modelul "o ţară, două sisteme", similar cu formula sub care fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub conducere chineză în 1997.

Aceasta ar oferi o oarecare autonomie Taiwanului guvernat democratic pentru a-şi păstra parţial sistemele social şi politic.

O linie din cartea albă din 2000, care spunea că "orice poate fi negociat", atâta timp cât Taiwanul acceptă că există o singură China şi nu doreşte să obţină independenţa, lipseşte şi ea din documentul actualizat.

Taiwanul a trăit sub ameninţarea invaziei chineze din 1949, când guvernul învins al Republicii China a fugit în insulă după ce Partidul Comunist al lui Mao Zedong a câştigat un război civil, aminteşte Reuters.

Agenţia DPA consemnează de asemenea că pe fondul tensiunilor continue asupra Taiwanului, China ameninţă din nou că va lua înapoi republica insulară democratic autoguvernată prin mijloace militare dacă este necesar.

"Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi vom face toate eforturile posibile pentru a realiza reunificarea paşnică". "Dar nu vom renunţa la folosirea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare", spune guvernul chinez în cartea albă.

"Utilizarea forţei ar fi ultima soluţie (...). Vom fi nevoiţi să luăm măsuri drastice doar pentru a răspunde la provocarea elementelor separatiste sau a forţelor externe dacă ar trece vreodată liniile noastre roşii".

Nicio interferenţă străină în Taiwan nu va fi tolerată, declară conducerea chineză, adăugând că "obiectivul istoric al reunificării patriei noastre trebuie realizat şi va fi realizat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb