China îşi sporeşte "exponenţial" capacitatea navelor de război

V.G.
Internaţional / 24 august 2022

China îşi sporeşte "exponenţial" capacitatea navelor de război

China îşi sporeşte "exponenţial" capacitatea navelor de război şi se pare că a reluat producţia în masă a distrugătoarelor de rachete ghidate, spun experţii australieni, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

Cotidianul controlat de Partidul Comunist Chinez, Global Times, a anunţat ieri că Beijingul îşi va finaliza extinderea şi modernizarea militară până în 2035, "inclusiv dezvoltarea unei forţelor navale, pentru a corespunde statutului internaţional al ţării şi pentru a-şi apăra mai bine interesele".

Cinci distrugătoare de tip 052D, capabile să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune, sunt în curs de dezvoltare, potrivit Naval News.

John Blaxland, profesor de securitate internaţională şi studii de informaţii la centrul de studii strategice şi de apărare al Universităţii Naţionale din Australia, a declarat că expansiunea militară a Chinei este "profund îngrijorătoare", a cărei capacitate "creşte exponenţial".

"Sunt concepute pentru a afirma influenţa Chinei cu scopul de a corespunde cu dezvoltarea economică, nu doar în Marea Chinei de Sud, nu doar în primul lanţ de insule (care include Taiwanul), ci şi prin Indo-Pacific şi Oceanul Pacific. Îşi dezvoltă (n.r. China) marina pentru a-şi consolida forţa economică cu putere militară", a mai spus el.

Potrivit unui think-tank american, Armata Populară de Eliberare a Chinei (PLA) va domina regiunea cu o serie de nave de război şi submarine letale până în 2031.

Astfel, Center for Strategic and Budgetary Assessments a precizat că PLA ar putea avea "suficiente resurse pentru a etala cinci portavioane şi peste 60 de crucişătoare şi distrugătoare", precum şi o nouă flotă de submarine.

Echipele de experţi în securitate naţională au folosit o simulare a bugetului de apărare al Chinei de 300 de miliarde de dolari pentru a prezice acţiunile Beijingul.

Consensul a fost că Beijingul va deveni o ameninţare militară globală, cu suficiente resurse pentru extinderea capacităţii maritime şi aeriene.

Această expansiune are loc "în contrast puternic" cu traiectoria altor marine, inclusiv a Australiei, a mai spus Blaxland.

Guvernul australian a început o revizuire strategică a apărării care va examina mediul strategic în schimbare şi decalajul care se profilează în capacitatea navală a Australiei.

Un înalt oficial american a spus că, dacă Canberra le-ar cere, SUA ar putea furniza bombardiere cu rază lungă de acţiune de tip B-21 Raider pentru a spori puterea armamentului Australiei.

SUA "ar fi dispuse să vorbească cu Australia despre orice ar putea ajuta" Canberra, a declarat secretarul forţelor aeriene americane, Frank Kendall.

Dezvoltatea militară a Chinei este "acum cea mai mare şi cea mai ambiţioasă pe care am văzut-o orice ţară de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", a afirmat Richard Marles, purtător de cuvânt al Ministerului australian al Apărării.

Însă vecinii Chinei nu ar trebui să privească acest lucru pe un risc şi să îşi modernizeze propriile capacităţi ca răspuns, a spus el.

"Insecuritatea conduce la cursa înarmărilor", a conchis Marles.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb