China Renaissance amână plublicarea rezultatelor anuale şi suspendă tranzacţionarea acţiunilor

A.F.
Bănci-Asigurări / 3 aprilie 2023

China Renaissance amână plublicarea rezultatelor anuale şi suspendă tranzacţionarea acţiunilor

Banca de investiţii China Renaissance Holdings a anunţat că va amâna publicarea rezultatelor anuale auditate şi va suspenda, începând de azi, tranzacţionarea acţiunilor la Bursa de la Hong Kong, după ce autorităţile de la Beijing l-au luat pe preşedintele Bao Fan, pentru a coopera în cadrul investigaţiilor, transmite Reuters, conform Agerpres.

Auditorii au informat banca de investiţii că nu pot finaliza auditul şi semna documentele financiare până când Bao, acţionar majoritar, nu devine disponibil pentru a fi contactat.

"Deşi compania a depus toate eforturile pentru a facilita solicitările auditorilor", acele solicitări nu sunt sub controlul China Renaissance, iar Board-ul "nu poate în mod rezonabil estima când se va întâlni pentru a aproba rezultatele anuale pentru 2022", se arată în comunicatul firmei.

Bao, care este şi director general, a lansat banca în 2005 cu doi oameni, obiectivul fiind de a pune în legătură startup-urile care aveau nevoie de finanţare cu investitorii. El este bine conectat la lumea financiară globală şi a fost implicat în fuziuni importante din domeniul tehnologiei, inclusiv în tranzacţiile legate de Didi, Meituan şi Dianping.

Conform datelor publicate duminică, banca a înregistrat anul trecut pierderi neauditate de 563,8 milioane de yuani (81,8 milioane de dolari), faţă de un profit net de 1,6 miliarde de yuani în 2021.

După ce Bao nu a mai apărut public din februarie, acţiunile China Renaissance au scăzut cu 50%.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb