China şi UE convin să îşi protejeze reciproc specialităţile agroalimentare

J.P.
Internaţional / 12 noiembrie 2020

China şi UE convin să îşi protejeze reciproc specialităţile agroalimentare

Parlamentul a aprobat ieri un acord între UE şi China de a proteja numele a 200 de specialităţi agroalimentare din Europa şi China împotriva falsificării, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Cu 645 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 18 abţineri, Parlamentul a aprobat acordul semnat în septembrie 2020 între UE şi China pentru a se asigura că o sută de produse europene cu indicaţii geografice (IG) - inclusiv Feta, Munchener Bier, Polska Wodka sau Queso Manchego - vor fi protejate din punct de vedere juridic în China împotriva imitaţiilor şi a utilizării abuzive a denumirii unui produs.

În acelaşi timp, o sută de produse chinezeşti vor beneficia de acelaşi tip de protecţie în UE.

Eurodeputaţii au convenit să extindă acordul la încă 175 de produse europene şi chinezeşti în termen de patru ani.

În rezoluţia ce însoţeşte acordul, adoptată cu 633 de voturi pentru, 13 împotrivă şi 39 abţineri, Parlamentul a salutat acordul, numindu-l "un exerciţiu important de consolidare a încrederii" în cadrul negocierilor în curs de desfăşurare între UE şi China cu privire la un acord bilateral de investiţii.

În acelaşi timp, Parlamentul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la practicile de denaturare a pieţei utilizate de întreprinderile de stat chineze, la transferurile forţate de tehnologie şi la alte practici comerciale neloiale.

Parlamentul este, de asemenea, profund îngrijorat de relatările privind exploatarea şi detenţia uigurilor în fabricile din China.

Raportorul Iuliu Winkler (PPE, România) a declarat: "Acesta este primul acord economic şi comercial semnat vreodată cu China şi are o valoare simbolică şi de consolidare a încrederii. Acordul promite să stimuleze exporturile de produse agroalimentare din Europa către China, care se ridică deja la 14.5 miliarde EUR în 2019. Este, de asemenea, o măsură adecvată a ambiţiei Chinei de a proteja cu mai multă fermitate drepturile de proprietate intelectuală."

În urma aprobării Parlamentului, Consiliul trebuie să adopte acum acordul pentru ca acesta să intre în vigoare la începutul anului 2021.

Context:

În 2019, China a fost a treia destinaţie ca mărime pentru exporturile UE de produse cu indicaţie geografică protejată, inclusiv vinuri, băuturi spirtoase şi produse agroalimentare. Cu toate acestea, în 2018 şi 2019, 80% din confiscările europene de mărfuri contrafăcute şi piratate provin din China, cauzând pierderi de 60 miliarde EUR furnizorilor din UE, afirmă proiectul de rezoluţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb