Un înalt oficial american a criticat astăzi eşecul "deconcertant" al Chinei în a-şi "intensifica" acţiunea împotriva crizei climatice într-o perspectivă globală, relatează AFP, conform Agerpres.
Jake Sullivan, consilierul de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, a declarat că summitul privind clima (COP26) care începe luni la Glasgow va marca progrese pentru o mare parte lumii datorită unei "recâştigări a energiei" în cursul anului 2021.
"Acum întrebarea e următoarea: Se va alinia toată lumea?", a adăugat Sullivan la bordul avionului prezidenţial Air Force One, cu puţin timp înainte de aterizarea sa în Scoţia.
"Există ţări care se eschivează", le-a spus el jurnaliştilor. "Una dintre ele este China, care nu va fi reprezentată de un lider la COP26 şi care, în opinia noastră, are obligaţia de a-şi intensifica acţiunea pe măsură ce noi avansăm colectiv", a declarat Sullivan.
"Vom continua să facem presiune pentru asta", a adăugat el, calificând drept "deconcertant" contrastul dintre politica americană dusă de Joe Biden împotriva schimbării climatice şi poziţia Chinei, considerată "pasivă".
Preşedintele chinez Xi Jinping este unul dintre absenţii importanţi de la acest summit al ONU, care urmează să dureze două săptămâni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2021, 17:45)
Nici Xi Jinping, dar nici Putin nu s-au dus la aceasta mascarada! Asta arata ca doar "Lagarul Vestic" impreuna cu Coloniile lor, subjugate total Ocultei, participa la aceasta "comedie macabra", cu "Incalzirea Globala", ceea ce demonstreaza ca, exista inca o fisura mare la nivel global, in planurile Ocultei!