Vicepreşedintele ArcelorMittal, Christian Dessiaume, a fost numit director de operaţiuni (Chief Operating Officer) la ArcelorMittal Galaţi şi îl înlocuieşte pe Hans Ludwig Rosenstock, cel care a fost COO al combinatului timp de trei ani, potrivit unui comunicat al companiei emis ieri. Hans Ludwig Rosenstock se va alătura echipei unităţii de produse lungi ale ArcelorMittal, din Luxemburg.
Anterior numirii sale în noua sa funcţie la ArcelorMittal Galaţi, Christian Dessiaume a ocupat poziţia de CEO (Chief Executive Officer) şi şef al Operaţiunilor Primare din cadrul ArcelorMittal Atlantique.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică, având 310.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. Compania reuneşte numărul unu şi numărul doi mondial, Arcelor şi Mittal Steel. Compania ArcelorMittal este cotată la bursele din New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MTP), Bruxelles (MTBL), Luxemburg (MT) şi la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia (MTS).
ArcelorMittal Galaţi a-nun-ţă investiţii de 223 milioane dolari pentru 2008, trecând sub conducerea diviziei de produse plate din Europa de Vest - ArcelorMittal Flat Carbon Western Europe, nemaifiind parte a diviziei de produse plate din Europa de Est, a anunţat în februarie un comunicat al companiei.
Combinatul de la Galaţi va continua programul de investiţii tehnologice pentru creşterea livrărilor de produse cu valoare adăugată mare, iar în acest an, ArcelorMittal Galaţi va face investiţii tehnologice de circa 223 de milioane de dolari, se precizează în comunicat.