"Chrysler" a ajuns la un acord cu sindicaliştii

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 aprilie 2009

Grupul "Chrysler" este deţinut în proporţie de 80,1% de "Cerberus Capital Management" LP, iar fosta companie-mamă a producătorului auto "Daimler" AG, controlează restul

Grupul "Chrysler" este deţinut în proporţie de 80,1% de "Cerberus Capital Management" LP, iar fosta companie-mamă a producătorului auto "Daimler" AG, controlează restul

Costurile cu forţa de muncă vor fi reduse

"Chrysler" LLC, al treilea constructor auto din SUA, care are data de 30 aprilie drept termen-limită pentru reducerea costurilor cu forţa de muncă sau intrarea în faliment, a ajuns la un acord preliminar cu cel mai mare sindicat al său din Statele Unite şi a câştigat validarea unui nou acord cu muncitorii canadieni.

Membrii sindicatului muncitorilor din industria auto americană (UAW) urmează să voteze contractul privind reducerea costurilor. Noul contract trebuie să fie validat de cei 26.800 de angajaţi din Auburn Hills, Michigan, reprezentaţi de sindicat.

Angajaţii reprezentaţi de sindicatul muncitorilor din industria auto canadiană au aprobat, la rândul lor, un contract care ar putea reduce co­s­turile producătorului auto cu 240 de milioane de dolari canandieni (197 milioane de dolari SUA) anual.

Sindicatul canadian reprezintă aproximativ 8.000 de angajaţi ai "Chrysler" din Ontario şi a anunţat că 87% din voturi au fost pentru aprobarea noului contract.

Astfel, încercările grupului "Chrysler" de evitare a unui faliment impus de guvern beneficiază de noi acţiuni de sprijin. Angajaţii care fac parte din sindicat trebuie să accepte să lucreze sub un contract mai puţin generos, pentru ca producătorul american să poată forma o alianţă cu "Fiat" SpA din Italia şi să poată primi alte ajutoare financiare din partea guvernului Statelor Unite şi Canadei.

Analiştii auto cred că şansele ca grupul "Chrysler" să reuşească sunt mai mari acum, dar pericolul nu a trecut în totalitate.

"Chrysler" a primit un împrumut de 4 miliarde dolari din partea guvernului la începutul lunii ianuarie şi i-au fost promise alte 500 de milioane de dolari. Compania ar putea primi 6 miliarde dolari drept împrumuturi suplimentare prin încheierea unei alianţe cu producătorul italian "Fiat", înainte de 30 aprilie.

Directorul executiv al "Fiat", Sergio Marchionne, a declarat că nu va forma o alianţă cu "Chrysler" în cazul în care sindicaliştii canadieni nu vor aproba reducerea cos­turilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb