Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,3% în mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar faţă de aprilie 2008 cu 2,2%, pe fondul avansului puternic înregistrat în sectorul energetic şi în industria prelucrătoare, care au compensat declinul din industria extractivă, potrivit datelor publicate la finele săptămânii trecute de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna mai faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, cifra de afaceri din industrie a fost susţinută de afacerile din industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă, care au sporit cu 29,6%, şi de cele din industria prelucrătoare - cu 5,6%. Industria extractivă a scăzut, în schimb, cu 3,5%, conform datele INS.
Cifra de afaceri din industrie a sporit cu 2,2% în mai, faţă de luna precedentă, susţinută de creşterile din industria extractivă - de 13,9%, şi din industria prelucrătoare - de 3,5%, care au compensat scăderea celor din industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă, cu 10,5%.
Pe marile grupe industriale, cifra de afaceri a înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (4,4%), industria bunurilor de uz curent (4,2%), cea a bunurilor de capital (3,4%) şi a bunurilor intermediare (3,2%). Industria energetică a scăzut, în schimb, cu 4,3%.
În primele cinci luni ale acestui an, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,2%, creştere susţinută de sectorul energetic (28,3%) şi industria prelucrătoare (2,7%). Industria extractivă a scăzut cu 5,1%.
Pe marile grupe industriale, sporirea cifrei de afaceri din primele cinci luni a fost susţinută de creşterile din industria bunurilor de capital (14,7%), industria energetică (16,1%) şi cea a bunurilor intermediare (4,3%), care au compensat diminuarea cu 5,6% a celei din industria bunurilor de uz curent.
Comenzile noi din industrie au avansat cu 13,3% pe piaţa internă şi pe cea externă, în termeni nominali, în primele cinci luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS.
În luna mai 2008, comenzile noi din industrie au crescut în termeni nominali faţă de luna precedentă cu 0,9%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul anterior, cu 20,2%.
În primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, care a avansat cu 25,7%, şi în industria bunurilor intermediare, care a consemnat un plus de 20%.
Comenzile noi din industrie în mai 2008, comparativ cu luna precedentă, au fost mai mari cu 0,9% datorită creşterilor din industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 8,6%, din industria bunurilor de uz curent, cu 7,8% şi industria bunurilor de capital, cu 1,7%. Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 2,8%.
Creşterea comenzilor noi din industrie, în luna mai 2008, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, a fost susţinută de toate marile grupe industriale. Industria bunurilor intermediare a avansat cu 21,6%, industria bunurilor de uz curent cu 18,1%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 15,1% şi industria bunurilor de capital, cu 12,9%.