CÎMPEANU: "De miercuri vor merge la şcoală cu prezenţă fizică 1.400.000 de elevi din învăţământul primar şi din grădiniţe"

A.P.
Politică / 4 mai 2021

"De miercuri vor merge la şcoală cu prezenţă fizică 1.400.000 de elevi din învăţământul primar şi din grădiniţe"

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că de miercuri vor merge la şcoală cu prezenţă fizică 1.400.000 de elevi din învăţământul primar şi din grădiniţe, precum şi aproape 500.000 de elevi din clasele a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea, a unsprezecea din cele 2.057 de localităţi unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie. De asemenea, vor putea merge la şcoală elevii din cele 185 de şcoli speciale. De luni, vor merge fizic la cursuri cei 370.000 de elevi din clasele terminale, potrivit news.ro.

"Este un an cu pierderi foarte mari, este un an cu pierderi foarte neuniforme, este un an în care educaţia a pierdut în orice stat, inclusiv în statele cu sisteme de educaţie considerate avansate, către care ne uităm cu multă apreciere. Este un an în care recuperarea acestor pierderi se va putea face doar parţial, este un an în care recuperarea pierderilor este limitată, spre exemplu, pentru elevii din clasele terminale care vor susţine examenele naţionale şi care vor încheia acest ciclu de pregătire. Deci chiar dacă Ministerul Educaţiei a propus ca programul naţional de ore remediale, de ore de recuperare, să se deruleze pe întreg parcursul anului şcolar viitor, 2021-2022, aceşti elevi nu vor avea şansa să poată participa la aceste ore de recuperare. Este un an total atipic", a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Antena 3.

El a detaliat care categorii de elevi vor merge fizic la şcoală de miercuri.

"Mâine vor putea merge la şcoală cu prezenţă fizică 1.400.000 de copii şi mă refer aici la elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, inclusiv copiii din grădiniţe. Aceştia sunt 1.400.000. Se adaugă, tot mâine, elevii de clasele a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea, a unsprezecea din localităţile, din cele 2.057 de localităţi care astăzi au înregistrat o rată de infectare sub 1 la mie. Acestea sunt datele de astăzi, pe care se va lua decizia cu privire la modul în care se deschid şcolile", a afirmat ministrul Educaţiei.

El a adăugat că elevii din clasele de gimnaziu şi liceu din alte peste 1.100 de localităţi vor reîncepe şcoala online.

"Din păcate, în cele 1.124 de localităţi astăzi în care rata de infectare este peste 1 la mie, elevii de clasele a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea, a unsprezecea vor trebui să înceapă şcoala în sistem online, cu toate neajunsurile de rigoare. Nu ne rămâne decât să sperăm că rata de infectare va coborî în multe dintre cele 1.124 de localităţi, iar la nivelul zilei de vineri, când se va lua decizia pentru modul de derulare a cursurilor săptămâna viitoare să avem cât mai mulţi elevi care vor avea şansa de a participa cu prezenţă fizică", a susţinut Sorin Cîmpeanu.

El a explicat că raportat la rata de infectare din fiecare zi de vineri se va stabili cum se desfăşoară cursurile în săptămâna următoare.

Cîmpeanu a menţionat că joi erau peste 1.700 de localităţi cu rata de infectare sub 1 la mie, dar marţi a fost nevoie de actualizarea datelor, fiind acum 2.057 de localităţi cu rata sub 1 la mie.

"Oricum, luni, indiferent de scenariu, vor reveni la şcoală elevii din clasele terminale. Este vorba de 370.000 de elevi de clasa a opta, a XII-a, a XIII-a şi de elevi din clasele terminale din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal", a arătat el.

El a menţionat că elevii de clasa a XII-a vor încheia cursurile în 4 iunie, iar elevii de clasa a VIII - în 11 iunie, pentru a susţine Evaluarea Naţională cu prezenţă fizică în sesiunea normală începând din 22 iunie.

Examenul de Bacalaureat va începe în 28 iunie.

"Deci 1.400.000 sunt copiii din grădiniţe şi ciclul primar, 370.000 sunt cei din clasele terminale, avem aproape 500.000 de elevi de clasa a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea, a unsprezecea care învaţă în localităţi în care rata de infectare le permite accesul la şcoală cu prezenţă fizică", a enumerat Cîmpeanu, menţionând şi că se vor face cursuri cu prezenţă fizică în toate cele 185 de şcoli speciale în care învaţă peste 27.000 de elevi.

De asemenea, vor mai putea merge la orele de recuperare elevii înscrişi în programul de ore remediale.

"Am avut 246.000 de elevi care au particiapt în luna precendentă la aceste ore de recuperare. Este important. Din păcate, sunt convins că (...) numărul elevilor care au nevoie de aceste ore de recuperare este mai mare decât numărul declarat al acestor elevi (...)", a afirmat Cîmpeanu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb