Cine câştigă războiul prin procură?

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional / 25 iulie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

La numai câteva zile de la începutul războiului din Ucraina, când îmi devenise clar că acesta se va transforma într-unul de uzură, am vorbit pentru prima dată despre generarea unei conflagraţii prin procură. Şi iată că, în urmă cu câteva zile, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, face o afirmaţie înspăimântătoare. Pe care tocmai a tradus-o Adrian Severin. Această afirmaţie, în ultimă instanţă, confirmă teza războiului prin procură.

Războiul Rece s-a încheiat aparent odată cu căderea Zidului Berlinului. De fapt, după cum a demonstrat de mai multe ori Adrian Severin, unul dintre cei mai mari diplomaţi de carieră ai României, acel Război Rece a fost doar suspendat. Se putea termina printr-un tratat de pace sau putea degenera într-un nou Război Rece. La vedere. Sau chiar într-un război mondial. S-a întâmplat însă un lucru mai puţin prevăzut de specialiştii în geopolitică ai lumii. Războiul Rece, devenit armistiţiu, adică intrat într-o recreaţie, s-a transformat într-un război călduţ. Iar secretarul general NATO confirmă implicit, printr-o retorică scăpată de sub control, că de fapt statele NATO se confruntă cu Federaţia Rusă. Prin intermediul Ucrainei. Că aşa este mai ieftin. Afirmaţia sa cinică este tradusă în ultima analiză pe care o publică Adrian Severin. Este mai ieftin să înarmezi şi să ajuţi Ucraina, decât să te confrunţi tu însuţi, în mod direct, cu Federaţia Rusă. Aşa o fi. Dar în aceste condiţii, din nefericire, am avut dreptate. Atunci când, încă de la începutul acestui război prin procură, am afirmat că ucrainenii sunt folosiţi pe post de mercenari. Drept carne de tun. Iar partea tragică e că ei nu au încotro. Sunt siliţi să-şi apere ţara.

Dacă aşa stau lucrurile şi dacă suntem siliţi să continuăm în această logică, atunci este firesc să ne punem şi întrebarea cine câştigă şi cât şi cine pierde şi cât. În prealabil însă, trebuie să răspundem la următoarea provocare: poate fi învinsă prin procură Federaţia Rusă?

La întrebarea de mai sus, eu unul răspund negativ. Federaţia Rusă ar putea fi eventual învinsă, dacă ar avea loc o confruntare directă. Între ea şi statele NATO. Cu toate consecinţele care ar decurge de aici. Adică dintr-un război atomic. Dar Federaţia Rusă nu poate fi învinsă prin procură. Poate fi în cel mai bun caz sleită. Secătuită de resurse. Într-o măsură mai mare decât îşi erodează Occidentul resursele în acest război de uzură.

Preţul războiului prin procură este uriaş de ambele părţi. Ca să nu mai vorbim despre preţul statului transformat într-o naţiune de mercenari. Acest preţ creşte din ce în ce mai mult, pe măsură ce trece timpul. Fiecare zi înseamnă pierderi de resurse de ambele părţi, în valoare de miliarde de euro. Sau de dolari, dacă tot s-a ajuns la paritate. Statele Unite se iluzionează cu ideea că acest război i-a permis să pună capăt hegemoniei Germaniei şi să-şi subordoneze din nou Europa, după modelul iniţiat în timpul Războiului Rece. Şi să-şi valorifice din plin resursele. Şi să-şi transforme în profit uriaşul potenţial militar. În schimb, poporul american suportă costuri din ce în ce mai mari. Şi se acumulează tensiuni sociale şi politice, care vor fi din ce în ce mai greu de stăpânit în viitor. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu statele Uniunii Europene. Instabilităţile politice devin deja vizibile şi din ce în ce mai periculoase. Desigur, costurile sunt suportate şi de Federaţia Rusă, care este cel mai bogat şi cel mai mare stat al lumii. Şi acolo poate plesni oricând buba.

De altfel, aşa se întâmplă atunci când avem de-a face cu un război de uzură. Se ajunge la un punct al ireversibilităţii, când, în mod obligatoriu, una dintre părţi cedează. În acest război prin procură, Federaţia Rusă are şansa că singurul decident se află la Kremlin. Nu sunt necesare zeci şi zeci de summituri, de târguieli, de gesturi de persuasiune, pentru a se ajunge la o decizie. Occidentul are în schimb atuul că pierderile pot fi disipate în toate cele 40 de state anti-Federaţia Rusă, în baza principiului vaselor comunicante. Şi că, prin urmare, la nevoie, unele state pot fi sacrificate în favoarea altora.

Este o realitate la fel de cinică cum este şi afirmaţia secretarului general NATO, conform căreia este mai ieftin un război prin procură, decât un război direct.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. E pe schimbări de regim. Regimurile pe planeta în general nu mai au nicio savoare sunt seci de tot, nimic de oferit. Foamete și la noi, preturi la mâncare duble în 2018 încă mai găseam pâine cu 60 -80 de bani

    Razboi prin procura, adica razboi proxy. In Siria razboiul proxy a durat 10 ani (si inca poate fi redeschis de Turcia). Razboiul din Ucraina urmeaza modelul sirian, doar ca Ucraina are o suprafata de peste 3 ori mai mare, mai mult teren de joaca pentru "teatrul de operatiuni" (vorba lui Adelin Petrisor). Deci, spatial-temporar, razboiul din Ucraina poate continua lejer intre 10 si 30 de ani. Cei 30 de ani de expansiune Nato s-au incheiat. Urmeaza refluxul. Legile naturii sunt ireductibile.

    1.e o gluma? "Federaţia Rusă, care este cel mai bogat.stat": propaganda FSB. Rusia este o tara bananiera cu resurse sol si subsol bogate dar haotic si feudal (oligarhic) dezvoltata in citeva sectoare: armament, spatial, nuclear limitata militar (dezvoltarea civila, medicala ridicol limitata). Rusia este financiar falimentara dupa sanctiunile aplicate dupa ocuparea Crimeei si estului Ucrainiei. Atat in Siria cit si acum in Ucraina, Rusia a luptat/lupta cu bani chinezesti si intr-o oarecare masura bani indieni. Interese de manipulare/anihilare post-securiste: Pzifer versus Spunik?

    Unde esti Tepes? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb