Probabil cel mai important eveniment recent pe (lângă) piaţa de capital din România este oferta Erste de a cumpăra contra bani şi acţiuni participarea SIFurilor în BCR. O ofertă care a aprins spiritele şi a lansat întrebări de genul "cine câştigă şi cine pierde din această tranzacţie" - evident dacă se va finaliza cu succes...
Este limpede că Erste câştigă (alt-fel pur şi simplu nu ar fi propus aceas-tă tranzacţie partenerilor de la SIF). Este un câştig material dar şi unul tehnic. Listarea BCR în acest moment nu era de dorit pentru Erste. Un preţ al acţiunilor BCR pe piaţa greu de controlat poate atârna ca o piatră de moară în bilanul băncii din Austria, într-un moment în care toate băncile sunt afectate financiar de criza din Europa. Mai mult, Erste obţine cvasi-totalitatea acţiunilor BCR şi nu mai are alte bătăi decât în privinţa impunerii strategiei proprii către banca din România (nu că până acum ar fi avut o opoziţie prea mare din partea investitorilor minoritari). Financiar, Erste plăteşte doar o mică parte din acţiuni în cash, la un preţ mediu de 0,8 lei pe acţiune, în timp ce majoritatea acţiunilor sunt achiziţionate contra acţiuni Erste, care pot fi vândute eşalonat pe piaţă în următoarele 18 luni.
La prima vedere, pentru SIFuri pare un deal interesant: fac rost de o importantă sumă de bani din care pot plăti dividende sau acoperi alte cheltuieli, apoi "schimbă" nişte acţiuni nelistate la o bancă din România controlată de la Viena, cu unele listate pe mai multe pieţe (Viena, Praga, Bucureşti) ale băncii Erste. În fapt, managementul SIF-urilor tranzacţionează nesiguranţa pieţei de capital din România în ceea ce priveşte lis-tarea BCR pe nesiguranţa pieţei de la Viena în ceea ce priveşte Erste. Este probabil chiar să fie mai uşor de vândut acţiuni Erste la Viena sau Bucureşti decât ar fi fost de vândut acţiuni BCR.
Pentru piaţa de capital din Româ-nia însă, în mod evident nelistarea BCR este o mare pierdere. BVB duce lipsă de emitenţi suficient de mari şi serioşi încât să atragă interesul investitorilor. De multe ori se spune că firmele interesante evită să se listeze la BVB şi se interesează de alte pieţe din regiune sau internaţionale pentru că nu există o masă de investitori români şi străini, privaţi şi instituţionali, care să ofere lichiditate şi posibilităţi de atragere de capital nou de pe piaţă. Este în mod clar un joc de-a oul şi găina, câtă vreme investitorii nu vin pentru că nu găsesc suficiente titluri atrăgătoare pe piaţa autohtonă. Şi astfel rămânem cu acele companii deţinute parţial de stat (sau privatizate de-a lungul timpului) în care eventual un investitor strategic ori străin nu a avut încă des-tul curaj încât să cumpere toate acţiunile şi să o delisteze de pe piaţă.
Exerciţiul pieţei de capital este unul benefic pentru România şi autorităţile din ţara noastră. În primul rând transparenţa necesară şi cerută de listarea pe piaţă duce la un control mult mai facil asupra operaţiunilor firmelor respective şi o respectare a normelor legale mult mai strictă. Apoi, investitorii ca şi autorităţile au posibilitatea să se informeze asupra acestor companii (de obicei mari), care sunt vitale pentru bunul mers al ţării. Nu în ultimul rând, se formează o cultură financiară pentru populaţie, atât de necesară în lumea de azi. Fenomene gen Caritas sau FNI nu ar fi putut apărea dacă nivelul de educaţie financiară al românilor era suficient de ridicat. Îndrăznesc să afirm că şi utilizarea prea intensă a creditului în valută ar fi fost mult mai restrânsă, dacă mecanismul - de bază în teoria economică - al relaţiei dintre risc şi profit era mai bine cunoscut de către români. Iar acest mecanism, împreună cu asumarea riscului de a pierde dacă nu eşti informat şi dacă îţi doreşti să câştigi cât mai mult pe termen scurt, face parte din jocul pieţei de capital.
Un lucru care m-a frapat la acest eveniment al pieţei şi peste care nu vreau să trec uşor a fost lipsa de aplomb din partea investitorilor la întâlnirea cu reprezentanţii Erste. Faţă de deschiderea acestora de a dis-cuta problemele reale legate de această tranzacţie, românii au răs-puns cu simpla prezenţă la întâlnire şi nu au pus nicio întrebare "fierbinte". Să fie comportamentul mioritic de a pune capul în pământ şi a vorbi doar pe la spate? Atunci, ţinând cont de deschiderea celor de la Erste de a discuta, aş zice ca la ghişeu: "reclamaţiile ulterioare nu vor fi luate în considerare".