Actualizare 16:19
Premierul Dacian Cioloş a transmis astăzi că nu este de acord cu difuzarea interviului acordat emisiunii "Viaţa satului" la o altă dată sau pe un alt canal al SRTV decât cele convenite cu realizatorul emisiunii şi nu autorizează nici difuzarea acestuia pe spaţiul de dezbatere electorală al vreunui partid politic.
"Premierul Dacian Cioloş se pronunţă categoric împotriva difuzării interviului la o altă dată, alt interval orar sau alt canal al SRTV în afara celor agreate cu realizatorul emisiunii înainte de înregistrarea interviului, adică 27 noiembrie 2016, ora 10,45 pe canalul TVR 1 în cadrul emisiunii "Viaţa satului". Prim-ministrul Dacian Cioloş nu autorizează difuzarea interviului într-un spaţiu de dezbatere electorală al niciunui partid având în vedere că scopul şi conţinutul interviului au fost exclusiv subsumate interesului cetăţenilor cu privire la politicile publice şi acţiunile Guvernului în domeniul agricol şi nu vizează în niciun fel campania electorală, partide sau oameni politici", potrivit unui comunicat al Executivului, trimis Redacţiei.
Guvernul susţine că premierul a menţionat o serie de informaţii de interes pentru fermieri şi a punctat rezultate la zi, raportate până la momentul înregistrării interviului.
"Or, transmiterea cu aproximativ trei săptămâni mai târziu a interviului ar necesita actualizarea unor informaţii cuprinse în respectiva înregistrare. În spiritul deontologiei profesionale şi din respect faţă de dreptul telespectatorilor la o informare corectă şi completă, vă solicităm să luaţi în considerare aceste argumente şi din acest moment să nu difuzaţi pe canalele SRTV sau pe alte canale online interviul acordat cu bună credinţă de prim-ministrul Dacian Cioloş, la solicitarea TVR, pe 23 noiembrie. Este regretabil faptul ca SRTV a schimbat condiţiile de difuzare a interviului după înregistrare, având în vedere că între timp nu au intervenit alte elemente care să modifice contextul în care a fost realizat interviul", se mai arată în comunicatul Executivului.
(S.A.)
-----------
Preşedintele-director general al TVR, Irina Radu, a declarat că decizia de amânare a difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş pentru emisiunea "Viaţa Satului" nu înseamnă cenzură, adăugând că în cursul zilei de luni Consiliul de Administraţie al SRTV a decis sesizarea Comisiei de etică pe acest subiect, potrivit Agerpres.
"Da, mi-am dat OK-ul pe această decizie şi am dat şi explicaţiile, cred că se văd destul de clar din comunicat (comunicatul TVR - n.r.) (...). Vreau să vă puneţi întâi dumneavoastră o întrebare: dacă nu era campanie electorală, noi mai stăteam acum de vorbă pe tema asta? (...) Doi: «cenzură», toate televiziunile au titrat «cenzură la TVR». Cenzură nu asta înseamnă, cenzură înseamnă să interzici să apară ceva, nu să planifici la o altă dată difuzarea sau să dai dintr-un interviu. Să fi dat 10 minute, iar 30 tăiate, aia era cenzură. (...) Aşa s-a vorbit despre o altă planificare şi nu înţelegem de ce neapărat trebuie să întrebe lumea când dăm, de ce dăm, de ce nu dăm. Asta mie, ca om şi ca jurnalist, îmi creează suspiciuni", a declarat Irina Radu, la Parlament, la plecarea de la discuţia avută cu preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor şi câţiva membri ai comisiei.
Şefa TVR a precizat că în cursul zilei de luni a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al TVR care fusese deja programată.
"A fost programată şedinţa de astăzi, deci nu a fost o şedinţă specială. Era programată şedinţa Consiliului de Administraţie şi bineînţeles că, văzându-ne, am discutat şi acest subiect. Şi asta s-a discutat şi în Consiliul de Administraţie, să ne adresăm şi Comisiei de etică, toţi cei implicaţi în această decizie or să dea declaraţii, să povestească în faţa membrilor comisiei de ce au optat într-un fel sau altul", a declarat Radu.
Întrebată când va avea loc şedinţa Comisiei de etică, ea a spus: "Cât mai repede. Probabil mâine (astăzi n.r) se mobilizează, sunt nişte libere, nu ştiu dacă o să-i convocăm şi-n zilele libere, oricum se pot aduna, pot să ne cheme şi-n zilele libere, eu, cel puţin, mă voi prezenta dacă ne cheamă", a spus Radu.
Şefa TVR a mai fost întrebată cum apreciază faptul că în 2014 TVR a difuzat, tot la "Viaţa Satului", un interviu cu Victor Ponta, premier şi candidat la alegerile prezidenţiale.
"Trebuie să repetăm aceleaşi probleme? (...) Eu nu eram preşedinte atunci, a fost altcineva preşedinte, dar ţin minte ce s-a întâmplat. Şi chiar acel preşedinte - şi i-am respectat curajul - a spus la un post de televiziune că trebuie să vorbim cu subiect şi predicat, că are părerea, în acest moment, TVR-ul a luat o decizie bună", a declarat Radu.
Ea a apreciat, totodată, că discuţiile informale purtate cu membri ai Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor au fost "constructive".
"Cel mai important pentru mine e că a fost o discuţie constructivă. Am explicat conjunctura, de ce ne-am îndreptat şi am luat această decizie. Am subliniat şi nu-mi place să mă laud, dar uneori e necesar, am întrebat dacă în cele 15 luni s-a plâns cineva vizavi de echilibrul meu personal, de felul în care am tratat eu partidele sau persoanele din politică. Nu văd de ce ar fi acum suspiciuni dintr-odată. Pe de altă parte, ca plus, cred că ne-am dat cu toţii seama, şi domnii parlamentari, şi noi, că trebuie schimbată legislaţia privind tratamentul personalităţilor în campania electorală. (...) Din punctul meu de vedere, ar trebui făcute precizări mult mai clare, pentru că această situaţie a dlui premier Cioloş este fără precedent. Bun, nu candidează, dar se află pe afişe, în spoturi şi tot ce am zis în comunicat", a mai declarat Irina Radu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2016, 08:14)
O lovitură directă și clară dată de cei care dețin și au deținut întotdeauna frâiele TVR. Nici nu se feresc să o ascundă!
Probabil ca Cioloș, adresându-se țăranilor, a fost, în aceasta emisiune, mai credibil ca altădată.
Si, cum "Viata Satului" se pare ca este o emisiune urmărită la țară, n-au vrut sa riște ca Cioloș să mai capete putina credibilitate.
Penibil...
TV R rămâne, de la asa zisa "revoluție" din 1989, un instrument principal de manipulare.
1.1. , sa mori de ras!! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de justinianus în data de 29.11.2016, 14:05)
Adica Csalosh, groparul agriculturii romane, atat ca comisar european, cit si ca premier( intarzieri fatale la subventii si discrepante enorme fata de altii), mai degraba indeparta electoratul, nu-l apropia! Dta esti atat de pedenelist, incit judeci stramb! Csalosh, sa stea in banca lui, de roman maghiarizat si frantuzit!
2. Circ ieftin marca Felix Tatar
(mesaj trimis de eu în data de 29.11.2016, 08:40)
Emisiune cu Ciolos participant direct in campania electorala nu are de ce sa fie difuzata in campania electorala. Ca PNL si USR si-au facut chip cioplit din Ciolos si au decis sa il vopsesca in culori stralucitoare si sa se ascunda in spatele lui la alegeri este una, insa a considera ca o obligatie a televiziunii publice difuzarea pe bani publici a unei emisiuni electorale IN CAMPANIE arata hotia pe care niste pupincuristi ca Carp (cacofonia este intentionata) o considera normala. Pupincuristul Basist nu vede ridicolul sustinerii sale ci vede doar interesul pe termen scurt. Basistul aciuiat la TVR este inca unul din motivele de a renunta la taxa TV. Nu vad de ce si pana cand trebuie sa platim cu forta salariile acestor intelectual liberali din specia bugetara. Daca vor, pot sa ii plateasca Soros, Adamescu, Vantu, Patriciu sau altii. A ma obliga pe mine sa ii platesc, se numeste TALHARIE
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2016, 09:21)
De ce nu se inghesuia sa dea interviuri cand era comisar pe agricultura platit de romani dar in slujba colonizatorilor care-l dirijeaza si acum.
Cum ii este fata asa e si sufletul sau hain pt romani.
Si ce sa-ti spun....pozele de pe stalpi sunt instantaner luate pe furis,ca el nu a vrut!Ne crede tampiti ?1
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2016, 20:28)
Cum adica "comisar pe agricultura platit de romani" ANALFABETULE? Cat a fost azi cursul CHF postac de Cisnadie cu drept de vot??
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2016, 10:47)
Si poporul plateste taxa radio tv pentru o astfel de bugetara ?
Sa-si faca de cap dupa cum ii ordona stapanii de la PSD?
4.1. jos taxa tv (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de jos taxa tv în data de 29.11.2016, 11:18)
Jos taxa TV. Johannis, nu mai vrem sa platim taxa TV.
5. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 29.11.2016, 11:50)
Discutie "constructiva" la Comisia de Cultura...de la Camera Deputatilor ???
Hai d-na Irina..las-o balta...nu te mai lauda ...era normal ca PSD-isti ti-au acordat atentia..
Dar ,,apropo,,,de emisiunea lui Ponta din 2014 ati discutat......doar asa ca .mea culpa Comisiei de cultura de atunci....
Cat privesc acele precizari care le invocati ca ar trebui facute..si sa schimbe legislatia ...de ce nu le-ati facut pana acum,,,,,Ati asteptat sa vedeti cine "pica" in capcana...un PNL-ist sau un PSD-ist .si uite ca ......Vedeti d-na Irina cum se ..leaga..toate...
5.1. ..magarul.. (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de justinianus în data de 29.11.2016, 14:10)
Magarul si cind trage la deal(panta), tot pune frana! Asa si cu laudele la adresa lui Csalosh: daca el nu vrea(sa candideze), de ce-l obligam?? Fata asta, pesedista, nepedesista, a pus, un pic, TVR pe linia eliminarii suselor!!
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2016, 20:30)
Consumatorul CHF e acelasi lucru cu pesedeaua. Crapati-ar neamu de barzoi.
6. Taranul de pe cimp...
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 29.11.2016, 14:31)
Nu stiu cum se face ca guvernul Ciolos a dat cele mai mari subentii pentru agricultura in anul 2015 si cele mai mari avansuri in anul 2016.
Mie unuia imi creaza suspiciuni enorme aceasta "alta planificare". Ceva, ceva nu-i in regula cu aceasta "alta planificare". Toti sefii institutiilor statului - parlament, guvern, presdintie, justitie - ar trebui sa aiba drum liber la TVR, ca d'aia-i televiziune publica, iar sefii mentionati d'aia trebuie sa liber la vorbit cu noi cind au ceva de spus. Ce conducator al statului mai este ala care este impiedecat de Irina Radu sa spuna ce are de spus!