În accepţia internaţională, brokerul este persoana autorizată să primească şi să execute ordine de cumpărare sau de vânzare de acţiuni, dacă ne referim numai la piaţa de capital. Pentru că se numesc brokeri şi persoanele autorizate pentru a face contracte de asigurări, de exemplu. În legislaţia românească, persoanele autorizate să lucreze în piaţa de capital se numesc agenţi de valori mobiliare autorizaţi. Desigur că şi noi avem brokeri, adică cei care asigură legătura între societatea de servicii de investiţii financiare (SSIF) şi clientul investitor. În afara brokerului, avem persoana "trader-ului", acel agent autorizat care execută efectiv operaţia în piaţă, cu alte cuvinte butonează ordinul pe calculator. În mod normal, ordinul dat de client este verificat de către aşa zisul "back office". Funcţionarii din "back office" verifică dacă ordinul este executabil, adică dacă există disponibilul bănesc pentru achiziţia de acţiuni ordonată, dacă există în contul clientului numărul de acţiuni dispuse la vânzare, sau dacă preţurile cerute se încadrează în limitele pieţei. Odată verificat, ordinul este transmis traderului care îl introduce în piaţă. Ordinele pot fi "la piaţă", denumite şi "market price", adică investitorul a indicat ca tranzacţia să îi fie efectuată la cel mai bun preţ afişat în piaţă. "Cel mai bun preţ" este, în cazul în care vrea să vîndă, preţul
Un investitor poate spera şi are dreptul să obţină mai mult. De exemplu, dacă dorea să cumpere acţiuni SIF 2 "Moldova" în data de 5 octombrie 2006 şi era prezent la predeschidere, putea să dea un ordin "market" sau la preţul pieţei, cum îi sfătuiesc de regulă brokerii (sau traderii) pe novici. La deschidere preţul a fost de 2,66 lei noi, despre care se poate spune că a fost un preţul corect întrucît preţul de referinţă, adică cel din ultima tranzacţie a şedinţei precedente fusese de 2,67 lei. În cursul zilei, la început preţul a scăzut la 2,63, apoi a crescut la 2,73 şi a închis în final la 2,66, cu un ban mai jos decât ziua precedentă.