CJUE decide dacă mâncarea halal poate fi omologată drept bio

L.A.
Internaţional / 26 februarie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Instanţa juridică supremă din Uniunea Europeană va decide marţi dacă poate fi omologată drept "bio" carnea provenită de la animalul care a fost sacrificat fără a fi anesteziat, în conformitate cu practicile religioase islamice, transmite DPA International.

Mulţi musulmani cred că animalul nu trebuie anesteziat înainte de a fi sacrificat, o practică care contravine normelor din domeniul sacrificării animalelor, acesta fiind condiţia obligatorie pentru a fi considerat halal şi acceptabil pentru consum.

În anul 2012 o asociaţie franceză pentru protecţia animalelor a cerut interzicerea acordării etichetei de agricultură ecologică pentru chiftelele de carne de tip halal. Cererea a fost interzisă, ceea ce a dus la o serie de recursuri. Tribunalul francez care se ocupă de acest caz s-a îndreptat spre Curtea Europeană de Justiţie, solicitându-i ajutorul în interpretarea legislaţiei europene, mai informează ADP International.

Avocatul general de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Nils Wahl a susţinut în luna septembrie că normele UE cu privire la producţia bio nu exclud practica sacrificării rituale. O decizie potrivit căreia sacrificarea rituală este incompatibilă cu eticheta agricultură ecologică ar lipsi consumatorii de produsele halal, precum şi pe cei care consumă carnea de tip kosher pregătită potrivit prescripţiilor religiei iudaice, de beneficiile agriculturii ecologice în ceea ce priveşte calitatea şi siguranţa alimentelor, a apreciat atunci Nils Wahl.

În mod obişnuit, judecătorii CJUE urmează opiniile avocatului general, chiar dacă acest lucru nu este obligatoriu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb