"CLUB FEROVIAR": Pilonii viitorului Master Plan General de Transport al României trebuie să fie durabilitatea

F.A.
Companii / 17 mai 2013

"Club Feroviar" a organizat în această săptămână o întâlnire cu principalele organizaţii din domeniul transportului feroviar şi transport public pe şină din ţara noastră pe marginea Master-Planului General de Transport al României, arată un comunicat de presă.

Intâlnirea a avut ca obiectiv centralizarea şi evaluarea strategiei ce trebuie să stea la baza redactării documentului şi, subsecvent, proiectele de investiţii în infrastructura de transport, întreţinerea şi readucerea în parametrii construiţi a acesteia şi direcţiile de investiţii în parcul de material rulant, pentru a fi puse la dispoziţia consultantului Ministerului Transporturilor - AECOM.

Participanţii, reprezentanţi ai Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER), Asociaţiei Inginerilor Feroviari din România (AIFR), Asociaţiei pentru Mobilitate Metropolitană (AMM), Grupului de Mobilitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, TIBBETT LOGISTICS, Metroul S.A., CODATU, Universităţii Politehnica Bucureşti - Facultatea de Transporturi, Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) şi Club Feroviar, au semnalat şi propus comentarii şi pe baza documentului primit de la AECOM pentru a sintetiza în final un răspuns.

"Din perspectiva transportatorilor feroviari, Master Planul trebuie să aibă în vedere starea actuală tehnică proastă a infrastructurii feroviare care constituie o frână în derularea traficului de călători şi marfă‟, consideră George Buruiană, Preşedinte ATFER.

"Reţeaua feroviară din România se află la acest moment într-o situaţie tehnică proastă ceea ce determină ca abordarea noului Master Plan să fie dincolo de construcţie şi reconstrucţie de linii‟, a comentat şi Octavian Udrişte, reprezentant al AGIR.

"Linia directoare a documentului trebuie să fie dezvoltarea durabilă a ţării, completată de

generarea de valoare adăugată pentru serviciile de transport‟, apreciază Ştefan Roşeanu, Senior Partner Club Feroviar ca o concluzie a discuţiilor.

Documentul elaborat de grupul de lucru sus-menţionat, în baza solicitări primite de la AECOM, propune Ministerului Transporturilor şi consultantului său proiecte şi prioritizări care să ţină cont de nevoia de reparare şi modernizare a reţelei existente, extinderea reţelei, construirea unei reţele de mare viteză, trecerea de la tracţiunea diesel la cea electrică, extinderea reţelei de platforme şi sisteme multimodale, alinierea sistemelor de siguranţă feroviară la cele europene etc.

Volumul investiţional implicat de viitorul Master Plan Durabil de Transport este ridicat, fiind necesare peste 30 miliarde euro (infrastructură, transport de călători şi transport de marfă) pe un orizont de aproximativ 20-30 ani. "Deşi pare o sumă imposibilă pentru România, sursele de finanţare sunt multiple (fonduri guvernamentale româneşti, fonduri regionale şi locale, fonduri europene, împrumuturi comerciale realizate de jucătorii din verticala feroviară) susţinute de o viziune integrată ce garantează întoarcerea investiţiei‟, comentează Ştefan Roşeanu.

Asistenţa tehnică pentru elaborarea MPGT este asigurată de compania AECOM INGENIERIA SRL, în schimbul sumei de 9,5 milioane lei - licitatia a fost atribuita in aprilie 2012.

Proiectul este finanţat din fonduri europene prin POS-T.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb