CNBC: Acţiunile europene au încheiat luna aprilie cu o scădere cu 1,49%

A.F.
Internaţional / 1 mai

CNBC: Acţiunile europene au încheiat luna aprilie cu o scădere cu 1,49%

Acţiunile europene au închis marţi în scădere şi au înregistrat prima evoluţie lunară negativă din octombrie, după ce un val de rezultate financiare trimestriale ale companiilor şi date economice au afectat încrederea investitorilor, transmite CNBC.

Indicele regional Stoxx 600 a încheiat ziua de marţi în declin cu 0,6% şi toate bursele majore au fost în teritoriu negativ.

Majoritatea sectoarelor au scăzut, indicele companiilor auto coborând cu 4,3% şi cel al resurselor de bază cu 1,14%.

Acţiunile din domeniul sănătăţii au fost unul dintre puţinele sectoare cu o evoluţie pozitivă, înregistrând o creştere de 0,2%.

Datele preliminare au arătat că inflaţia din zona euro s-a menţinut constantă, la 2,4%, în aprilie, în conformitate cu estimările.

Inflaţia de bază, care exclude energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a ajuns la 2,7%.

Între timp, produsul intern brut al zonei euro a crescut cu 0,3% în primele trei luni ale anului, după o contracţie de 0,1% în ultimul trimestru din 2023.

Pentru aprilie, indicele Stoxx 600 a scăzut cu 1,49% - prima lună din octombrie când a încheiat luna în roşu.

Peste noapte, pieţele din Asia-Pacific au crescut în mare măsură, marţi, urmărind mişcările de pe Wall Street, investitorii analizând indicele managerilor de achiziţii din industria prelucrătoare din China pentru aprilie.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,08%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,99%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,04%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 1,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb