CNVM obligă BT să vândă acţiuni SIF1 de 25 milioane euro

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 august 2010

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis, săptămâna trecută, o ordonanţă prin care obligă grupul Banca Transilvania (BT), format din 30 de acţionari cu care banca este prezumată că acţionează în mod concertat, să îşi reducă expunerea la SIF "Banat Crişana" (SIF1) de la 17,28%, la 1%, aşa cum prevede legea.

Astfel, valoarea pachetului de acţiuni SIF1 pe care grupul BT este obligat să-l vândă în următoarele trei luni de zile ajunge la aproape 25 de milioane de euro.

Potrivit CNVM, grupul "Banca Transilvania" este format din instituţia de credit cu acelaşi nume, preşedintele CA al băncii, Horia Ciorcilă, soţia acestuia, Simona Ciorcilă, alte 12 persoane fizice, 13 firme şi 3 fonduri de investiţii.

În aceeaşi situaţie este şi omul de afaceri Cătălin Chelu, care, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, trebuie să-şi reducă deţinerea la SIF "Banat Crişana" de la 1,77% la 1%, potrivit ordonanţelor CNVM. De asemenea, Chelu şi grupul cu care este prezumat că acţionează în mod concertat ar trebui să îşi reducă şi participaţia la SIF Transilvania (simbol SIF3), de la 9,16%, la 1%.

Aceasta nu este prima dată când CNVM îi pune pe acţionarii SIF-urilor să îşi vândă din acţiuni. La sfârşitul anului 2008, CNVM îi obliga pe cei din grupul lui Cătălin Chelu să îşi diminueze participaţiile la 1% din acţiunile SIF Moldova (simbol SIF2) şi SIF Oltenia (simbol SIF5).

Valoarea totală a acţiunilor SIF pe care Banca Transilvania şi grupul lui Chelu ar trebui să le vândă în următoarele 90 de zile, depăşeşte 40 de milioane de euro, potrivit calculelor realizate de ziarul BURSA.

Conform ordonanţelor CNVM, în cazul în care grupurile de acţionari nu îşi vor reduce expunerile în cadrul SIF-urilor, vor fi sanc-ţionaţi de către CNVM în conformitate cu prevederile legii pieţei de capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb