Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), videoconferinţa "Codul Insolvenţei”, în data de 30 martie 2021, începând cu ora 10:00.
Evenimentul a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, contul de Facebook al ziarului BURSA, pe pagina Youtube a ziarului BURSA şi pe paginile de Facebook ale partenerilor media şi suport.
•Stadiul implementării OUG 60/2019, privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare. Câte companii au beneficiat de prevederile actului normativ şi câte au ieşit din insolvenţă datorită prevederilor acestei ordonanţe?;
•Efectele crizei economice generată de pandemie asupra insolvenţei. Creşterea numărului de insolvenţe în mediul privat de afaceri;
•Evoluţia insolvenţelor din ţara noastră, în pandemie;
•Soluţii de restructurare pentru firmele cu probleme;
•Stadiul implementării OUG 60/2019 privind reglementarea măsurilor pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare;
•Termene pentru transpunerea Directivei 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă;
•Insolvenţa în sectorul companiilor de stat - între realitatea societăţilor de la noi şi reglementările europene;
•Concordatul preventiv – mecanism de salvare a companiilor sau primul pas spre faliment;
•Procesul de evaluare în domeniul insolvenţei – problematici şi soluţii;
•Restructurarea şi transpunerea Directivei Europene în legislaţia naţională;
•Executarea silită prin poprirea contului unic de insolvenţă şi eliberarea sumelor din acest cont de afectaţiune specială, măsuri care contravin dispoziţiilor Legii speciale 85/2014;
•Interpretarea şi aplicarea, de către instanţele naţionale române, a prevederilor Regulamentului UE nr. 848/2015 privind competenţa internaţională;
•Transpunerea directivei privind cadrele de restructurare preventivă – a doua şansă pentru concordatul preventiv?
Teodora Stoian •“Transpunerea Directivei 2019/1023 introduce o cultură a prevenţiei”
Consilier al Ministrului Justiției
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014, iniţiativă legislativă care va transpune în dreptul intern directiva europeană 2019/1023 va introduce o cultură a prevenţiei prin procedurile de preinsolvenţă incluse în viitorul act normativ, susţine Teodora Stoian, consilier al Ministrului Justiţiei. "Cred că e un proiect de lege inovator, care introduce o cultură a prevenţiei, în care un debitor aflat în situaţie de dificultate poate accesa oricând aceste proceduri de preinsolvenţă, pentru a nu ajunge în situaţia de insoilvenţă, din care poate ieşi cu greu în urma restructurării judiciare. Pentru noi, Ministerul Justiţiei, împreună cu consultanţii a fost important să definim mai larg situaţia de dificultate în care un debitor poate solicita intrarea în aceste proceduri de preinsolvenţă ca să beneficieze de ea cât mai multe societăţi debitoare."
Simona Miloş •“Directiva privind cadrele de restructurare preventivă - obligatorie şi necesară”
Preşedintele INPPI
Directiva 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă nu este o opţiune, ci o obligaţie şi o necesitate, spune avocatul Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI). Specialistul a explicat că acordul de restructurare reprezintă o procedură distinctă de prevenire a insolvenţei care constă, în esenţă, într-o propunere formulată de către debitor, de restructurare a activităţii acestuia şi de plată a creanţelor datorate, în urma unei negocieri purtate cu o parte a creditorilor sau cu toţi aceştia, propunere care urmează a fi supusă confirmării de către judecătorul sindic.
Andreea Deli-Diaconescu •“Restructurarea reprezintă coloana pe care se fundamentează tratamentul corect şi echitabil”
Av.Dr., Membru în consiliul de conducere al INPPI
Restructurarea firmelor aflate în impas reprezintă coloana, structura pe care se fundamentează tratamentul corect şi echitabil, a declarat Andreea Deli-Diaconescu, Av.Dr., membru în consiliul de conducere al INPPI. Domnia sa a explicat că a discuta despre tratament corect şi echitabil înseamnă, practic, a verifica componenta evaluării. Totodată, Andreea Deli-Diaconescu a precizat că, în practică, procedurile de concordată au avut mari problem din perspectiva cui se aplică suspendarea şi la ce moment.
Cristina Ienciu-Dragoş •“Directiva Europeană privind cadrele de restructurare preventivă - o nouă şansă pentru companii”
Head of Legal, CITR şi Country Coordinator, INSOL Europe
Directiva Europeană privind cadrele de restructurare preventivă (2019/1023) - supusă în prezent dezbaterii publice - înseamnă o nouă şansă pentru companiile din ţara noastră, este de părere doamna Cristina Ienciu-Dragoş, Head of Legal, CITR & Country Coordinator, INSOL Europe, care susţine că transpunerea acestei Directive în legislaţiile naţionale ale statelor membre UE are drept rol crearea unei culturi a salvării şi prevenţiei la nivel european, care să aducă, pe lângă avantaje pentru mediul de afaceri, şi efecte sociale pozitive, precum salvarea locurilor de muncă.
Adrian Vascu •“Trebuie schimbată maniera de înţelegere a Directivei privind cadrele de restructurare preventivă”
Senior Partner, Veridio
Dezbaterile pe marginea transpunerii Directivei 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă reprezintă un moment oportun, în opinia domnului Adrian Vascu, Senior Partner, Veridio, care spune că, în situaţia în care în acest act normativ pot fi introduse anumite lucruri concrete, mai clare, vizavi de metodologia evaluării, va fi extrem de util pentru practicienii din domeniu. Domnia sa declară: "Nu cred că va trebui completată directiva, ci schimbată maniera de înţelegere a acesteia. Dacă grupul de lucru pentru Directiva 2019/1023 cade de acord că maniera în care se va face evaluarea va fi una ce va putea fi cuprinsă într-un ghid şi mai ales procedura de evaluare va fi acceptată unitar, va fi extrem de util, pentru că va canaliza raportul de evaluare spre o direcţie care să fie de mai mare încredere pentru cei implicaţi în acest proces, respectiv va restrânge intervalul valorilor obţinute".
Luciana Ghiţulescu •“În practică, măsurile unor creditori sau instituţii de specialitate sunt contrare legii speciale”
Practician în insolvenţă, Euro Insol
Deşi există norme imperative, prin care legiuitorul a prevăzut expres care sunt principiile care guvernează procedura insolvenţei, în practică există situaţii în care măsurile unor creditori sau ale unor instituţii de specialitate sunt contrare legii speciale, susţine Luciana Ghiţulescu, practician în insolvenţă în cadrul companiei Euro Insol. Domnia sa a prezentat şi un caz în care s-a confruntat cu o executare silită prin poprirea contului unic de insolvenţă, executare care a fost începută în perioada de reorganizare şi care a fost continuată în procedura de faliment, suma fiind eliberată de instituţia bancară. "Această continuare a executării silite, precum şi întocmirea unui plan de distribuire a sumelor şi întocmirea celorlaltor acte sunt nelegale având în vedere prevederile legii speciale."
Simona Petrişor •“Proiectul privind cadrele de restructurare preventivă schimbă paradigma concordatului preventiv”
Partener, Bondoc şi Asociaţii SCA
În proiectul de lege pentru transpunerea Directivei 2019/1023 privind Cadrele de Restructurare Preventivă aflat în prezent în dezbatere publică, concordatul nu mai este reglementat drept un contract, ci ca o procedură judiciară de prevenire a insolvenţei, iar această schimbare de perspectiva trebuie să fie însoţită şi de o serie de garanţii procesuale pentru părţile implicate, inclusiv creditorii unui debitor în dificultate, a punctat Simona Petrişor, partener Bondoc şi Asociaţii. Reprezentantul firmei de avocatură consideră că această schimbare de paradigmă referitoare la procedura concordatului preventiv este de bun augur, însă nu este suficientă în măsura în care protecţiile evocate nu se regăsesc în mod clar definite în proiectul de lege la fiecare etapă a procedurii.
Stan Tîrnoveanu •“Marea avere a debitorului în procedura de restructurare este credibilitatea”
Partener Senior, Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners
Marea avere a debitorului, atunci când apelează la cadrele preventive de restructurare, este credibilitatea, a spus Stan Târnoveanu, partener senior la Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners. Tema prezentării acestuia a fost utilizarea cu bună-credinţă a acordului de restructurare şi a concordatului preventiv în vederea prevenirii insolvenţei. Târnoveanu a afirmat: "Marea avere a debitorului, atunci când apelează la procedura de restructurare, la cadrele preventive, este credibilitatea. Discursul meu se adresează celor care vor apela la această procedură. Dacă într-o procedură în afara instanţei apelezi la mijloace mai puţin oneste cu certitudine eşecul va fi sfârşitul acelei procedure. Ce îşi propun aceste procedure? Ca tu, debitor, să te duci foarte apropiat de creditor ca să-i convingi. Nu vii prin forţa legii ci prin forţa convingerii: în primul rând că au un tratament echitabil, care atunci când se analizează este cu întreaga masă credală, cu întreg pasivul, nu numai cu cei afectaţi. Poate trebuie să fie mai explicit."
Conf. Univ. dr. Vasile Nemeş •“Avocatul, indispensabil în anumite momente ale procedurilor de restructurare”
Avocat în Baroul Bucureşti, formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA)
Avocaţii trebuie să fie prevăzuţi în normele proiectului de act normativ prin care se doreşte transpunerea internă a directivei europene 2019/1023, deoarece ei au un anumit rol în procedurile de prevenire şi de restructurare, afirmă conf. univ. dr. Vasile Nemeş, formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA). "Avocatul are utilitatea lui, rolul lui în aceste proceduri, pentru că prealabil, ambele proceduri - atât restructurarea, cât şi concordatul preventiv - au caracter judiciar, mai mult sau mai puţin accentuat. Orice procedură judiciară presupune cunoştinţe de specialitate, iar o categorie de specialişti în acest domeniu sunt avocaţii."
Gheorghe Piperea •“Proiectul privind restructurarea trebuie rescris în totalitate”
Partener, RomInsolv SPRL
Proiectul de lege ce transpune directiva europeană privind cadrele de restructurare preventivă nu poate fi lăsat să intre în vigoare în forma actuală, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, partener RomInsolv. Acesta a făcut o critică a elementelor care trebuie îmbunătăţite în proiectul de lege, precizând că "această directivă a restructurării, a descărcării de datorii şi a decăderilor din drepturi, este foarte importantă". Acesta a afirmat: "Am atras atenţia asupra unor idei foarte bune, bine-venite, din această directivă şi chiar am atras atenţia asupra spiritului acestei directive care prioritizează această restructurare - restructurare care era posibilă şi în baza legii 85/2014, o restructurare cu caracter preventiv, care se adresa însă aproape exclusiv întreprinderilor mari, IMM-urile fiind sortite insolvenţei sau mai bine zis falimentului.
Av. Drd. Daniela Ilinca •“Maniera de interpretare a Curţii Europene de Justiţie este obligatorie pentru toate instanţele naţionale”
Partner, Borza şi Asociaţii
Maniera de interpretare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru toate instanţele naţionale ale statelor membre, a punctat Daniela Ilinca, avocat doctorand şi partener Borza şi Asociaţii, referindu-se la o serie de practici neunitare ale instanţelor din ţara noastră, cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor articolului 3 din regulamentul nr. 2015/848 privind procedurile de insolvenţă. Daniela Ilinca a spus: "În ceea ce priveşte practica recentă a instanţelor naţionale române, am constatat că există o abordare neunitară a situaţiei în care instanţele au fost învestite cu soluţionarea unor cereri de deschidere a procedurii insolvenţei întemeiată pe prevederile Regulamentului 2015/848, în cazul în care aceste cereri au fost formulate împotriva unor succursale al căror sediu se află pe teritoriul României, al unor societăţi mamă cu sediul în state membre ale Uniunii Europene".
Sorin Adrian Petre •“Avem standarde de evaluare bine dezvoltate în România”
Preşedinte, ANEVAR
Standardele de evaluare a bunurilor au fost modificate, anul trecut, fiind aliniate cu cele internaţionale în domeniu şi aducând câteva noutăţi faţă de cele din 2018, a anunţat Sorin Petre, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Domnia sa a menţionat, printre altele, că noile standarde de evaluare, care adresează principalele tipuri de active, conţin şi unele recomandări şi precizări. ANEVAR pregăteşte evaluatorii în baza acestor criterii, a mai spus Sorin Petre, manţionând că este vorba desptre cele mai bune practici şi că nu există o formulă magică pe care evaluatorii să o folosească şi să ajungă la aceeaşi valoare în rapoartele de evaluare. Sunt diferenţe în opiniile de evaluare şi este normal să fie aşa, a adăugat domnia sa.
Speranţa Munteanu •“Vrem ca profesia de practician de restructurare să fie distinctă de cea de practician de insolvenţă”
fost Preşedinte şi Membru de Onoare al Turnaround Management Association
Profesia de practician de restructurare trebuie să fie distinctă de cea de practician de insolvenţă, a spus Speranţa Munteanu, fost preşedinte şi actual membru de onoare al Turnaround Management Association (TMA). Domnia sa a spus că vorbeşte din perspectiva practicianului care face restructurare.Aceasta a afirmat: "Noi vorbim aici de practicianul de insolvenţă, dar acesta este un bicefal din însăşi maniera în care am plecat acum 20 de ani cu ideea de practician. Acesta trebuie să aibă o combinaţie de cunoştinţe care provin din zona economică şi zona legală. Motiv pentru care membrii organizaţiei noastre se găsesc deja în această combinaţie. Pe de altă parte, pentru că procedura a alunecat de acest fel, în mod evident într-o perioadă de până la mijlocul revenirii din criza 2008-2009, accentul şi profilul profesiei au fost legal-judiciare. Procedura (de insolvenţă - n.r.) a fost mai degrabă o procedură din ce în ce mai axată pentru că a plecat din faliment care este prin natura ei o procedură care merge foarte mult în zona judiciară."
Dana Munteanu •“Am iniţiat discuţii la minister să putem depune mai multe modificări la legea insolvenţei persoanelor fizice”
Director, Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
Multe consilieri nu se soldează cu o depunere de cerere a insolvenţei persoanelor fizice din cauza actualei legislaţii, a declarat Dana Munteanu, director Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Domnia sa a explicat: "Am iniţiat câteva discuţii la nivelul ministerului astfel încât să putem depune mai multe modificări la legea insolvenţei persoanelor fizice, pentru că, până la acest moment, practica a fost elocventă şi ne-a arătat că sunt anumiţi paşi care nu pot fi depăţiţi dacă legea nu se modifică. Am mai observat faptul că oamenii, în general, sunt reticenţi la această procedură şi noi trebuie să facem mai întâi consiliere psihologică astfel încât să se ajungă într-un final la conştientizarea nevoii de depunere sau nu a cererii de intrare în insolvenţă".
Valentin Drăgoi •“Procedura concordatului nu oferă protecţie debitorului în dificultate financiară”
Managing Partner, DT Lawyers
În momentul de faţă, procedura concordatului nu oferă niciun soi de protecţie debitorului aflat în dificultate financiară, a spus Valentin Drăgoi, managing partner în cadrul DT Lawyers. "Evident că există câteva societăţi, un operator aerian chiar de curând a primit un ajutor de stat. Poate că nu este IMM, poate că băncile au reuşit să înţeleagă contextul în care s-a ajuns într-o astfel de situaţie. Ar mai fi operatorul de căi ferate care, de asemenea, se găseşte într-o procedură de concordat, însă acestea sunt nişte excepţii", a spus reprezentantul firmei de avocatură, care a adăugat: "Aşteptăm cu mare interes implementarea Directivei Europene".
Nicoleta Munteanu •“Transpunerea directivei europene - a doua şansă pentru companiile care se restructurează”
Partener Euro Insol
Transpunerea Directivei 2019/1023 va oferi o a doua şansă companiilor care au demarat procedura de restructurare a activităţii pentru a depăşi starea de dificultate în care se află, a afirmat Nicoleta Munteanu, partener Euro Insol. Conform domniei sale, implementarea în legislaţia internă a normelor europene va clarifica şi completa o serie de aspecte cu implicaţii directe în activitatea practică din domeniul insolvenţei. "Directiva propune să creeze proceduri de restructare clare, proceduri simple, proceduri eficiente, prin armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul restructurării, crearea unor cadre eficiente de restructurare preventivă, de insolvenţă şi de remitere de datorie, dar şi creşterea şanselor de restructurare prin acordarea celei de-a doua şanse companiilor care se restructurează. Transpunerea directivei europene de restructurare şi insolvenţă, document ce a fost adoptat în iunie 2019, va fi realizată până în 17 iulie 2021", a precizat Nicoleta Munteanu.
Teodora Stoian
Consilier al Ministrului Justiției
Simona Miloş
Preşedintele INPPI
Andreea Deli-Diaconescu
Av.Dr., Membru în consiliul de conducere al INPPI
Cristina Ienciu-Dragoş
Head of Legal, CITR şi Country Coordinator, INSOL Europe
Adrian Vascu
Senior Partner, Veridio
Luciana Ghiţulescu
Practician în insolvenţă, Euro Insol
Simona Petrişor
Partener, Bondoc şi Asociaţii SCA
Stan Tîrnoveanu
Partener Senior, Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners
Conf. Univ. dr. Vasile Nemeş
Avocat în Baroul Bucureşti, formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA)
Gheorghe Piperea
Partener, RomInsolv SPRL
Av. Drd. Daniela Ilinca
Partner, Borza şi Asociaţii
Sorin Adrian Petre
Preşedinte, ANEVAR
Speranţa Munteanu
fost Preşedinte şi Membru de Onoare al Turnaround Management Association
Dana Munteanu
Director, Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
Valentin Drăgoi
Managing Partner, DT Lawyers
Sesiune de întrebări
Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, a avut loc în data de 19 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.
Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.
Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.
Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc în data de 21 noiembrie 2023, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “CSR şi sustenabilitate”, în data de 10 octombrie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat a XI-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, ce a avut loc în data de 26 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizarea României”, ce a avut loc în data de 11 iulie 2023, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB din Calea 13 Septembrie 90
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “Piaţa financiar-bancară”, ce a avut loc în data de 28 iunie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “România – Strategia dezvoltării”, ce a avut loc în data de 24 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), a organizat conferinţa “Business şi Antreprenoriat”, ce a avut loc în data de 4 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA a organizat FORUMUL INVESTITORILOR - 2023: Provocările și oportunitățile anului, eveniment ajuns la a II-a ediție, ce a avut loc în data de 21 martie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum.
Ziarul BURSA a organizat a VII-a ediţie a conferinţei “Securitatea cibernetică”, în data de 31 ianuarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, sala Cişmigiu, din str. Doamnei nr. 12, Bucureşti.
Evenimentul s-a desfăşurat cu participare fizică şi a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.