Colliers: "Costurile de cazare pentru studenţi sunt cuprinse între 150 şi 300 de euro pe lună"

T.B.
Companii / 7 noiembrie 2023

Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România

Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România

Cererea pentru locuinţe private de închiriat în rândul studenţilor este în creştere în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), în toate cele şase economii majore ale României, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei şi Poloniei, observă consultanţii Colliers, iar această tendinţă atrage atenţia marilor investitori, se arată într-un comunicat al Colliers, remis redacţiei. Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia şi Polonia, de anul trecut o parte dintre aceştia şi-au extins activitatea şi în România şi Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii, informează sursa menţionată. Numărul unităţilor de cazare în căminele studenţeşti private este de aproximativ 2.500 în Bucureşti, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenţilor din România, transmite sursa citată. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 şi 300 de euro, în funcţie de numărul de camere şi de condiţiile de confort oferite, arată datele comunicatului.

Piaţa locuinţelor private pentru studenţi este în plină expansiune în ţările din ECE-6, iar România, care are aproape 600.000 de studenţi, urmează această tendinţă de creştere, potrivit companiei. Numai în Bucureşti există aproximativ 175.000 de studenţi care frecventează diferite facultăţi, însă oferta de locuinţe pentru aceştia este limitată, iar căminele private reprezintă o soluţie alternativă de cazare care poate răspunde cererii crescute, relatează sursa precizată. Spaţiile de cazare din căminele universităţilor nu depăşesc 40.000 de locuri, iar în căminele private mai sunt disponibile încă circa 2.500 locuri, arată datele comunicatului.

Potrivit consultanţilor Collier, "După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfăşurat la distanţă şi piaţa căminelor studenţeşti a fost practic îngheţată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre-pandemică. În contextul acestei evoluţii, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din Bucureşti şi regiunea ECE a cunoscut schimbări şi oportunităţi semnificative. Este evidentă cererea foarte mare pentru spaţii de cazare private în Bucureşti, care oferă studenţilor opţiuni moderne şi flexibile de cazare, şi la fel de evident este şi interesul în creştere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunităţi de dezvoltare pe piaţa locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unităţi de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unităţi în Bucuresti, şi Republica Cehă, cu peste 2.100 de unităţi, conduc în acest segment al pieţei imobiliare", punctează Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Disponibilitatea şi calitatea locuinţelor pentru studenţi în regiunea ECE variază în funcţie de ţară şi oraş, arată datele Colliers, oraşele mari şi centrele universitare oferind cele mai multe opţiuni, şi în ceea ce priveşte cămine universitare, dar şi cele private, menţionează sursa citată. Anul trecut, regiunea ECE-6 a înregistrat aproape 2,7 milioane de studenţi, dintre care 9,5% au provenit din străinătate, iar două treimi studiază în Polonia şi în România, potrivit comunicatului. Mai exact, 1,2 milioane de studenţi urmează cursurile unei facultăţi în Polonia, pe când în România studiază aproape 600.000 de studenţi, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt cazaţi în Capitală, informează compania.

Potrivit comunicatului, "Preţurile închirierilor pentru cazările studenţeşti private în regiunea ECE variază între 150 şi chiar peste 700 de euro pe lună, cu o medie de circa 300 de euro pe lună. În Bucureşti, preţurile se situează în partea inferioară a acestui interval, începând de la o chirie de circa 150 de euro şi crescând la peste 300 de euro pentru o cameră individuală. Având în vedere numărul considerabil de studenţi din marile centre universitare, se constată o criză a locurilor în căminele studenţeşti. Astfel, studenţii caută alternative de cazare, punând presiune pe piaţa rezidenţială pentru închiriere în special în perioada august-septembrie, cele mai căutate fiind în general locuinţele cele mai mici, dar şi apartamentele pe care le pot împărţi împreună cu alţi colegi. Această evoluţie indică un potenţial imens în ţările ECE pentru segmentul căminelor studenţeşti private", subliniază Gabriel Blăniţă.

Deja nu mai vorbim la viitor nici despre dezvoltarea segmentului rezidenţial destinat închirierii în ansamblu, informează compania. Consultanţii Colliers poartă în prezent discuţii cu mai mulţi dezvoltatori şi investitori privind construcţia de ansambluri destinate exclusiv închirierii în câteva zone din Bucureşti. Potenţialul de dezvoltare pentru acest sector ajunge la circa 5.000 de unităţi în Bucureşti, în următorii 2-3 ani, potrivit comunicatului. Până acum, cererea de acest tip a fost acoperită aproape exclusiv de către micii investitori, care au cumpărat unul până la trei apartamente în scop investiţional, pentru a le închiria, menţionează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pacat ca numarul populatiei ca procent din pib este in crash pe alti 5-10 ani minim!

    multe orase si oreasel vor deveni orase fantoma... daca nu ii umplem cu migranti ukrainieni sau "rusi fugiti"... ori "moldoveni"... 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb