Comandament Special Black Friday, la ANPC

J.P.
Comunicate de presă / 11 noiembrie 2021

Comandament Special Black Friday, la ANPC

La iniţiativa Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, a fost înfiinţat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore a ofertelor cu promoţii, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate, conform unui comunicat remis redacţiei.

Comandamentul, a cărui strategie de funcţionare a fost stabilită în urma unei videoconferinţe cu toţi comisarii şefi şi comisarii şefi adjuncţi din ţară, este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC.

"Am decis înfiinţarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au "furat startul" campaniei de reduceri. Aşa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANŢĂ ZERO faţă de orice abatere de le legislaţia în domeniu. Parte a campaniei "Protecţia Consumatorilor nu se negociază!", ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor", a declarat Claudiu Dolot.

Reamintim consumatorilor că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.

Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă.

Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.
 

În acest context, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toţi cetăţenii care constată orice neregulă legată de promoţiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor. 


Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb