Comandamentul de iarnă al ANPC a verificat peste 250 de operatori economici, în doar 3 regiuni ale ţării

J.P.
Comunicate de presă / 27 decembrie 2021

Comandamentul de iarnă al ANPC a verificat peste 250 de operatori economici, în doar 3 regiuni ale ţării

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) se află alături de turistul aflat în vacamţa de iarnă, oriunde acesta doreşte să şi-o petreacă, pe teritoriul României, conform unui comunicat remis redacţiei.

Coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general ANPC, Paul Anghel, Comandamentul de Iarnă 2021, organizat de Autoritate, are ca misiune prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor aflaţi în vacanţă, în staţiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Comandamentul a verificat şi consiliat, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici, în 3 regiuni ale ţării: Sud Muntenia Ploieşti, Nord Est Iaşi şi Centru Braşov.

În urma acţiunilor de control, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancţiuni, după cum urmează:

199 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei

132 avertismente

30 măsuri de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor

o propunere de suspendare a activităţii până la 6 luni.

Cele mai importante abateri constatate abateri de la lege, cele mai importante dintre acestea fiind:

comercializarea sau utilizarea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită

schimbarea stării termice a aproduselor

utilizarea, la raionul de vitrină asistată - a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conţineau urme de resturi alimentare, pete şi lichid provenit de la scurgerile din produse

folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecţie, urme de mucegai şi de rugină

comercializarea de legume - fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistenţă moale, improprii consumului uman

utilizarea unor spaţii de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafeţe cu rugină, urme de insecte

lipsa menţionării alergenilor pe listele meniu sau a afişării gramajului porţiilor, la unele unităţi de alimentaţie publică

lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate

lipsa etichetelor la unele produse alimentare

utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale

lipsa afişării preţurilor la cazare

utilizarea unor lenjerii de pat, saltele şi alte accesorii, neigienizate sau deteriorate, în spaţiile de cazare

lipsa informaţiilor necesare turiştilor, în spaţiile de cazare.

"Suntem mereu alături de consumatori şi avem permanent grijă ca drepturile lor, legea să fie respectate de către operatorii economici. Nu admitem ca pretextul profiturilor, chiar într-o perioadă grea, să justifice o formă de lipsă de respect faţă de consumator. De aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem atenţi şi ne aflăm oriunde, în România, turistul şi-ar dori să-şi petreacă vacanţa, pentru a ne asigura că actul comercial se derulează conform reglementărilor. Bazaţi-vă pe noi!"- Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

Verificările pe care le întreprinde Comandamentul de iarnă al ANPC continuă, la nivelul întregii ţări.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb