Comerţul exterior se va reduce în acest an

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 5 ianuarie 2004

Deşi datele din primele 11 luni ale anului 2003 arată o tendinţă de creştere a schimburilor comerciale externe, totuşi în acest an este anticipată o diminuare a tendinţei, a declarat Eugen Dij-mărescu, ministru delegat pentru comerţ. Această scădere se va datora atît evoluţiei raportu-lui leu/euro şi dublări impozitului pe profit, cît şi creşterii pre-ţurilor interne de producţie. Deşi, în general, prin deprecierea monedei naţionale se cîştigă un plus de competitivitate, totuşi, România este ţara care din 1998 a cunoscut cea mai severă depreciere, iar funcţia de stimulare a exporturilor a fost pierdută, a adăugat domnul Dij-mă-rescu. De asemnea, în prezent, România este competitivă numai în sectoarele care se bazează pe utilizarea intensivă a forţei de muncă, resurselor naturale sau a energiei, iar investiţiile străine se orientează către aceste domenii. Astfel, 40% din exporturi sînt realizate de firme cu capital străin, în timp ce peste 46% din importuri sînt rezultatul acestor societăţi. Şansa noastră este outsourcing-ul (exportul de teh-nologie), cît şi industria construc-toare de maşini, a adăugat dom-nul Dijmărescu.

Ministrul delegat a informat că începutul acestui an a marcat intrarea în vigoare a acordurilor de liber-schimb cu Albania, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina. La 23 decembrie, după un an de negocieri, cele mai intense şi cele mai aşteptate, s-a semnat acordul cu Serbia Mutenegru, ur-mînd ca în cursul acestui an să intre în vigoare. În continuare sînt negociate acorduri cu Marocul şi Egiptul. "Sperăm să finalizăm ne-gocierile în prima parte a anului, iar începînd cu al doilea semes-tru, acestea să intre în vigoare", a adăugat domnia sa.

Tot de la începutul anului au fost eliminate licenţele aferente operaţiunilor de export-import, precum şi cele pentru operaţiunile de recuperare a creanţelor, barter şi cliring. Excepţiile de la aceste măsuri sînt operaţiunile vizînd comerţul cu precursori de droguri, arme şi materiale explozive, materiale radioactive. De asemenea, se vor mai practica în continuare licenţe pentru exportul minereurilor neferoase şi metalelor preţioase, pieilor brute, lemnului, deşeurilor de hîrtie, carton, precum şi deşeurilor feroase şi neferoase. "Aceste mă-suri simplifică desfăşurarea ac-telor de comerţ, reduc birocraţia şi posibilitatea de corupţie", susţine domnul Dijmărescu.

În domeniul importurilor cu taxe vamale reduse sau excep-tări tem-porare, a fost revizuit nomenclatorul de mărfuri, astfel încît, ponderea acestor produse în import să scadă de la 10,2% anul trecut, la circa 6% în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb