Comerţul ilegal cu ţigarete a scăzut la 11,8% la finele lunii mai 2011, piaţa neagră reprezentând 36,2% din piaţa ţigaretelor în 2009, a declarat ieri, la Giurgiu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.
"Ţigările de contrabandă au reprezentat 11,8% la finalul lunii mai 2011, faţă de nivelul de 36,2% de la finele lui mai 2009. Au avut loc multe acţiuni ale Vămii, Gărzii Financiare, Poliţiei, DIICOT, iar nivelul contrabandei a fost redus simţitor", a spus Blejnar, citat de Agerpres.
De asemenea, acesta a adăugat că la bugetul de stat au fost distribuiţi 3,6 miliarde lei în primele şase luni din 2011, faţă de 2,3 miliarde lei din accize în primul semestru din 2010.
Simultan, vânzările companiilor de ţigări au înregistrat creşteri în 2011 faţă de anul 2009.
"Vânzările au crescut în anul 2011 faţă de anii anteriori, când contrabanda reprezenta o pondere mai mare în totalul ţigărilor vândute. Se simte o majorare cu 15-20% pentru industria tutunului. Scăderea pieţei negre înseamnă revigorarea volumelor de vânzări legale", a declarat Gilda Lazăr, director corporate affairs la Japan Tobacco (JTI).
Potrivit JTI, din contrabanda cu ţigarete au fost recuperate sume care ulterior au ajuns la bugetul de stat de circa 30 milioane euro. În anul 2010 cele trei companii din domeniu au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,5 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, alte taxe şi impozite.
Conform companiei de cercetare Novel, comerţul ilegal cu ţigarete a intrat pe un trend descendent, în ianuarie 2011 situându-se la 22,5% din piaţă, iar în martie 2011 la sub 15%.
Preşedintele ANAF şi conducerea JTI au fost miercuri la centrul de formare a echipelor canine mobile de la Giurgiu.
• JTI: Vânzările de ţigări au crescut cu 15-20% în acest an
Vânzările de ţigarete au crescut cu 15-20% în prima jumătate a aces-tui an faţă de perioada smilară din 2010, pe fondul scăderii evaziunii, a declarat miercuri, la Vama Giurgiu, Gilda Lazăr, corporate affairs manager la JTI România.
"Când contrabanda ajunsese la 36% în 2009, vânzările legale scăzuseră în mod corespunzător, dar acum s-au revigorat", a spus Lazăr.