COMISARUL EUROPEAN AL ECONOMIEI, PAOLO GENTILONI: "Presupusul caz de corupţie afectează grav reputaţia Parlamentului European"

V.G.
Internaţional / 11 decembrie 2022

"Presupusul caz de corupţie afectează grav reputaţia Parlamentului European"

Presupusul caz de corupţie în favoarea Qatarului în care sunt implicaţi reprezentanţi ai Parlamentului European afectează grav reputaţia acestei instituţii a UE, a declarat comisarul european al Economiei, italianul Paolo Gentiloni, astăzi, potrivit AFP, notează Agerpres.

În acest caz, un judecător belgian anchetează plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor acestei instituţii, a reamintit astăzi parchetul.

Şase suspecţi au fost reţinuţi vineri în Belgia, printre care vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi secretarul general al Conferinţei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, şi el italian.

Patru dintre cele şase persoane reţinute au fost inculpate şi încarcerate, printre care şi Eva Kaili.

"Acest caz ruşinos şi intolerabil afectează grav reputaţia Parlamentului European", a spus Gentiloni în cadrul unei emisiuni la Rai.

"Parlamentul European a fost întotdeauna vârful de lance în privinţa drepturilor. Probabil că nu a fost dotat cu puteri suficiente, însă în privinţa principiilor a fost întotdeauna un punct de referinţă", a subliniat el.

"Dacă se confirmă că cineva a primit bani pentru a încerca să influenţeze opinia Parlamentului European, cred că ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de corupţie din ultimii ani", a adăugat comisarul european.

Soţia şi fiica lui Pier-Antonio Panzeri au fost de asemenea arestate în Italia în virtutea unui mandat european emis de parchetul belgian, suspectate că au avut cunoştinţă şi au beneficiat de avantajele financiare sau de alte natură primite de fostul eurodeputat. Ele au fost plasate în arest la domiciliu.

Conform unor documente ale justiţiei belgiene care însoţesc mandatul european de arestare, consultate de agenţia italiană de presă ANSA, Panzeri este suspectat că s-a folosit de influenţa sa în Parlamentul European în avantajul Qatarului şi Marocului.

Scandalul a izbucnit în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, în contextul în care ţara gazdă, Qatarul, este nevoită să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia, criticată în privinţa drepturilor omului, în special cele ale lucrătorilor.

Cazul survine de asemenea înaintea unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, unde relaţia dintre UE şi Qatar ar urma inevitabil să apară în dezbateri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu cred ca este o surpriza ptr. nimeni,

    la ce decizii se ia in ultima vreme in UE 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb