COMISARUL JOHANNES HAHN:  "Procesul de aderare la UE al Ucrainei este un maraton, nu un sprint"

G.D.
Internaţional / 2 februarie 2023

"Procesul de aderare la UE al Ucrainei este un maraton, nu un sprint"

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, a atras atenţia astăzi că procesul de aderare la Uniunea Europeană al Ucrainei ''este un maraton, nu un sprint'', dar a subliniat totodată că ''destinul'' acestei ţări ''este în Europa'', transmite EFE, conform Agerpres.

Politicianul austriac a făcut această declaraţie chiar în ziua în care circa 15 comisari europeni se reunesc la Kiev cu membri ai guvernului ucrainean, iar mâine se va desfăşura un summit între Ucraina şi UE la care vor participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

''Procesul de aderare la UE este un maraton, nu un sprint'', a afirmat Hahn în cadrul unei dezbateri în plenul Parlamentului European despre summitul UE-Ucraina.

Cu toate acestea, Hahn a dat asigurări că ''destinul'' Ucrainei ''este în Europa'' şi că ''drumul comun european'' s-a decis în iunie 2022, când fostei republici sovietice i-a fost acordat statutul de ţară candidată.

''Comisia va sprijini Ucraina pe parcursul întregului său proces de aderare. În pofida atacurilor continue şi nemiloase ale agresorului, constatăm un impuls uriaş al reformelor'', a subliniat Hahn.

Comisarul european a adăugat că reuniunea de astăzi şi summitul de mâine ''vor trimite un mesaj foarte clar Ucrainei şi dincolo de ea cu privire la sprijinul nostru continuu şi de nezdruncinat'' acordat fostei republici sovietice ''atât cât va fi nevoie'' şi cu privire la ''forţa noastră colectivă şi hotărârea de a face faţă agresiunii brutale a Rusiei''.

Hahn a menţionat că cele două reuniuni vor permite trecerea în revistă a sprijinului acordat de UE Kievului ''în toate domeniile, inclusiv financiar, umanitar, energetic, sprijin bugetar, sprijin militar şi anvergură diplomatică''.

''Vom dezbate eforturile de reformă din Ucraina, alinierea suplimentară a legislaţiei sale la cea a UE şi vom lua noi măsuri pentru a spori cooperarea sectorială'', a explicat el. ''Pentru a sprijini procesul de reformă şi a intensifica rezilienţa Ucrainei, vom anunţa un nou pachet de sprijin în valoare de 400 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro sub formă de asistenţă umanitară şi 305 milioane de euro pentru cooperarea bilaterală'', a menţionat Hahn.

Comisarul european a declarat că procesul de aderare la UE al Ucrainei are loc simultan cu integrarea Kievului în piaţa unică şi a dat asigurări că liberalizarea comerţului cu Ucraina timp de un an a adus beneficii Kievului şi Celor 27 deopotrivă şi că executivul european va propune ''în curând'' extinderea acestor măsuri.

''Preşedinta Von der Leyen va propune suspendarea contribuţiilor financiare ale Ucrainei pentru a participa la programe ale Uniunii pe tot parcursul perioadei în care Ucraina se va afla în dificultate financiară'', a explicat Hahn, care a adăugat totodată că reconstrucţia Ucrainei ''nu poate fi disociată de responsabilitatea Rusiei pentru războiul său de agresiune'' şi că ''atrocităţile'' Moscovei ''nu vor rămâne nepedepsite''.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ucraina nu poate adera inaintea Turciei la EU

    Ucraina nu poate adera inainte de a schimba legea minoritatilor si legea invatamintului

    ambele legi discrimineaza profund minoritatile inclusiv minoritatea romana  

    NU ucrainei !  

    locul Ucrainei NU este in Europa

    sa stea in asia cu "prietenii" lor rusi 

    1. ...pana invata sa si dea, nu doar sa ceara!

    Ucraina nu trebuie sa intre deloc în ue

    ARE DREPATE CU MARATONUL SI SPRINTUL!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb