COMISIA EUROPEANĂ Ajutoare temporare de până la 15.000 euro acordate fermierilor

C.P.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 21 aprilie 2011

Comisia Europeană (CE) a autorizat ieri o schemă de ajutoare de stat cu un buget de 1,3 miliarde lei (circa 304 milioane euro), pentru sprijinirea fermierilor din România care întâmpină dificultăţi din cauza crizei economice, prin subvenţii de până la 15.000 euro. Ajutoarele din cadrul schemei pot fi acordate până la 31 decembrie 2011 şi vor lua forma unor subvenţii directe.

Schema face parte din Cadrul temporar pentru măsuri de ajutoare de stat des-tinate să sprijine accesul la finanţare în contextul crizei financiare şi economice actuale, adoptat de Comisie în decembrie 2010, pentru a permite statelor membre să acorde ajutoare în sumă limitată producătorilor agricoli primari.

Schema este accesibilă tuturor fermierilor din toate subsectoarele producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu fi fost deja în dificultate la 1 iulie 2008, înainte de începerea crizei economice, şi este limitată în timp până la 31 decembrie 2011.

Se vor oferi ajutoare sub formă de subvenţii directe, în sumă de până la 15.000 de euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici precum suma pe hectar şi unitate animal viu.

Comisia a autorizat deja în februarie, ca parte a Cadrului temporar de criză, o schemă de credite subvenţionate pentru fermieri, cu un buget de 120 milioane lei (aproximativ 30 milioane de euro).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb