Comisia Europeană a decis să nu demareze o procedură de deficit excesiv împotriva Austriei, după ce a evaluat o propunere de consolidare bugetară prezentată de autorităţile de la Viena, transmite DPA.
Formaţiunea de extrema dreaptă FPO şi partidul conservator OVP, care în prezent negociază o coaliţie guvernamentală în Austria, au convenit un plan de consolidare bugetară pentru 2025, care prevede realizarea unor economii de aproximativ şase miliarde de euro.
Executivul comunitar este de părere că deficitul bugetar al Austriei ar putea scădea sub pragul de 3% din PIB în 2025, graţie măsurilor incluse în planul de consolidare bugetară, scrie comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, într-o scrisoare trimisă ministrului austriac de Finanţe, Gunter Mayr.
'Din acest motiv, Comisia, la acest moment, nu va merge mai departe cu propunerea privind deschiderea unei proceduri de deficit excesiv împotriva Austriei', a scris Dombrovskis în scrisoarea publicată vineri.
În luna noiembrie 2024, Comisia Europeană a prognozat că deficitul bugetar al Austriei va depăşi limita de 3% din PIB şi a analizat măsura de a propune statelor membre demararea unei proceduri de consolidare bugetară.
Procedurile de deficit excesiv sunt destinate să asigure stabilitatea financiară şi economică a zonei euro prin obligarea ţărilor să reducă datoria şi deficitele. Regulile UE cu privire la datoria şi deficitele guvernamentale, cunoscute sub denumirea de Pactul de Stabilitate şi Creştere, stipulează că nivelul datoriei unui stat membru nu trebuie să depăşească 60% din Produsul Intern Brut. De asemenea, deficitul guvernamental general, diferenţa dinte venituri şi cheltuieli în bugetul public, care este deseori acoperit prin împrumuturi, trebuie ţinut sub 3% din PIB, scrie DPA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2025, 00:28)
Comisia Europeană nu va demara o procedură
de deficit excesiv împotriva Austriei,
dar numai pana nu vine la putere un D.Tusk austriac,
ce mai democratie si stat de drept a la Ursula Pfitzer
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2025, 12:08)
Și tu o ai pe Sosoaca acolo, întreabă-o ce a votat?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2025, 15:49)
nu are legatura cu partea politica.
Daca maine ar pierde PETROM, Austria va intra in kk.
De aceea Austria ar trebui sa stie asta , romanii atacand legal firmele austriece din Romania ./ Asa , vor incvata ce inseamna sa fii guitator