COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII: "Majorările salariale din BVC se datorează creşterii personalului"

Valentin Busuioc
Companii / 13 februarie 2015

CNI: "Angajaţii noştri nu au statut de funcţionari publici"

Majorările salariale din bugetul de venituri şi cheltuieli (BVC) pe anul 2015 al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) se datorează, în principal, creşterii personalului, de la 111 la 150 de posturi, pe fondul expansiunii activităţii societăţii, informează reprezentanţii CNI, într-un răspuns trimis la solicitarea ziarului BURSA.

În BVC 2014, aceste sume nu au putut fi previzionate şi bugetate, din cauză că firma era pe pierderi în 2013, neavând nici resursele financiare pentru acoperirea lor (unul dintre motive fiind sistarea temporară a unor programe de investiţii).

CNI subliniază că, în fundamentarea BVC 2015, prognozarea sumelor a fost posibilă datorită revenirii pe profit anul trecut şi vor fi acordate "doar dacă vor exista posibilităţi financiare reale", condiţia obligatorie fiind un rezultat financiar pozitiv, se mai arată în documentul companiei.

Instituţia precizează că angajaţii ei nu au statut de funcţionar public şi nu sunt remuneraţi precum aceştia, iar sumele aferente fondului de salarii nu provind de la bugetul de stat, ci din fonduri proprii ale societăţii. Astfel, finanţarea companiei este "direct legată şi condiţionată de sumele provenite din asistenţa tehnică asigurată în pregătirea şi derularea programelor de interes public şi social, la care se adaugă alte venituri realizate din activităţi proprii cuprinse în obiectul său de activitate", relatează reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii.

Reprezentanţii CNI mai spun că firma încasează cheltuielile forfetare de la executantul lucrării pe bază contractuală (conform OUG 25/2001) şi că nu beneficiază de alocaţii bugetare sau credite rambursabile ori garantate de stat pentru activitatea curentă.

Compania Naţională de Investiţii mai indică faptul că a crescut "foarte mult" numărul obiectivelor ce urmează a fi realizate în acest an. Astfel, CNI are în plan să reabiliteze şi să consolideze Cazinoul din Constanţa, să dea în funcţiune săli de sport şi să demareze lucrările pentru complexuri sportive şi bazine de înot.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sint confuz adica administreaza bani publici in numele statului si sint functionari neasimilati functionarului public. Eu propun ziarului bursa sa le propuna listarea la bursa pe Aero daca tot sint de capul lor si fac ce vor. Ce magari 1

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb