Compania Smithfield a declanşat propria anchetă privind funcţionarea fermelor, după ce autorităţile veterinare au confirmat existenţa a două focare de pestă porcină şi au descoperit numeroase nereguli în ceea ce priveşte respectarea normelor sanitar-veterinare. "Compania Smithfield şi-a asumat un angajament ferm pentru a respecta prevederile legale din România şi tratează aceste aspecte cu mare seriozitate, motiv pentru care am iniţiat o examinare amplă pentru a afla cauzele situaţiei actuale", se precizează într-un comunicat remis de companie.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a declarat, ieri, că doar 11 ferme din cele 25 deţinute de compania Smithfield în Timiş aveau autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare. "Şi la Igriş au fost luate măsuri de carantină asemănătoare celor impuse la ferma din Cenei.
Compania continuă să coopereze îndeaproape cu agenţiile guvernamentale pentru a limita şi elimina focarul. Animalele din cele două ferme afectate vor fi eutanasiate şi neutralizate sub îndrumarea reprezentanţilor autorităţilor", se arată în comunicatul companiei.
Autorităţile veterinare au anunţat, marţi, că s-a confirmat un al doilea focar de pestă porcină, la o firmă din Igriş, aparţinând companiei Smithfield. Primul focar de pestă a fost confirmat, sâmbătă, la o fermă din localitea timişeană Cenei, aparţinând societăţii Smithfield.
Potrivit preşedintelui ANSVSA, Radu Roatiş, Smithfield nu va primi despăgubiri pentru cei aproape 40.000 de porci pe care îi va sacrifica din cauza bolii, dacă se dovedeşte că nu au fost respectate normele sanitar-veterinare.
Smithfield este prezent pe piaţa românească din martie 2004, când a achiziţionat fostul combinat Comtim din Timişoara. Până în ianuarie 2007, Smithfield a anunţat investiţii peste 200 de milioane de dolari, în renovarea şi retehnologizarea combinatului, dar şi în programe pentru protecţia mediului. De asemenea, compania are un plan de investiţii de peste 850 de milioane de dolari în România, în următorii 10 ani.