CONFERINŢA ANTREPRENORIATUL FEMININ - EDIŢIA A II-A / ANDREEA PAUL, VICEPREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU BUGET, FINANŢE ŞI BĂNCI DIN CAMERA DEPUTAŢILOR: "Să nu subestimăm femeile din mediul rural!"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 13 mai 2014

"Să nu subestimăm femeile din mediul rural!"

Aproape jumătate din companiile autohtone, respectiv 43% în 2012, sunt conduse de femei, a precizat Andreea Paul, vicepreşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor.

Potrivit domniei sale, în anul 2006, doar 27% dintre societăţile din ţara noastră aveau femei în acţionariat. Majoritatea persoanelor de sex feminin care conduc o afacere au vârsta cuprinsă între 24 şi 35 de ani, acestea fiind "educate, cu studii superioare şi dispuse să-şi asume riscul deschiderii unei afaceri".

Problema femeilor deschise antreprenoriatului este lipsa banilor, a precizat domnia sa, menţionând că, în bugetul din anul acesta, programele destinate tinerilor antreprenori au primit cu 27% mai puţini bani faţă de 2013.

"Să nu subestimăm femeile din mediul rural. Ele nu au unghiile lungi şi vopsite roz ca bombonelele. Ele au mâinile bătătorite de muncă. În Certeze, cea mai bogată localitate din România, din Ţara Oaşului, o doamnă m-a întrebat cum se face hedging valutar", a spus doamna Paul.

Exemplificând cu o serie de programe de networking şi promovare care se derulează în ţări ca Finlanda, Belgia sau Irlanda, Andreea Paul a subliniat că România are nevoie de noi uşi care să fie deschise femeilor antreprenor.

În prezent, se află în desfăşurare Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri, în cadrul căruia au fost create, până acum, peste 13.000 de locuri de muncă. Acest program presupune o alocare de 10.000 de euro de la stat, fonduri nerambursabile, dar nu mai mult de jumătate din valoarea investiţiei, pentru tinerii investitori. Dacă aceştia îşi procură restul de bani printr-un credit bancar, împrumutul este garantat în proporţie de 80% de stat. Antreprenorului îi revine obligaţia să asigure cel puţin două noi locuri de muncă.

Alte programe de susţinere a tinerilor antreprenori sunt oferite de Eximbank, dar şi de programele finanţate din fonduri europene (POSDRU, PNDR).

Vicepreşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din cadrul Camerei Deputaţilor a menţionat că promovează mai multe proiecte de lege în domeniu.

Unul dintre acestea vizează o cotă unică de 10%, un CAS redus la angajator cu 5 puncte procentuale, un salariu minim pe economie de 1.000 de lei şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit, fiind nevoie ca toate cele patru măsuri să fie adoptate concomitent, potrivit doamnei Paul.

O altă iniţiativă a domniei sale prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinzătorii Privaţi.

Andreea Paul susţine că ar trebui eliminat impozitul perceput în agricultură fermierilor care deţin mai mult de trei hectare de teren sau fermierilor cum sunt cei ce au peste trei bovine, 100 de păsări etc. Şi în acest sens, domnia sa promovează un proiect de lege, care, printre altele, pledează pentru ca acest impozit, în cazul în care nu este scos, să meargă la autorităţile locale, unde este nevoie de drumuri, depozite frigorifice pentru legume şi fructe etc., nu la cele centrale.

"Am propus crearea Consiliului Cultural de Competitivitate pentru industriile creative, care au un potenţial uriaş în România. Pentru industriile creative văd un sistem similar cu cel din IT", a conchis vicepreşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stimata doamna , referitor la reducerea impozitelor , o intrebare prozaica : De unde ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb