Companii petroliere-gigant la nivel mondial vor să se asocieze cu Romgaz

D.V.
Companii / 19 august 2019

Companii petroliere-gigant la nivel mondial vor să se asocieze cu Romgaz

Producătorul naţional de gaze, Romgaz, se află în discuţii cu companii-gigant la nivel mondial din sectorul petrolier, alături de care analizează participarea la runda a XI-a de licitaţii pentru concesionarea de noi perimetre în Marea Neagră, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, într-o întâlnire cu presa.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă Romgaz va participa la Runda a XI-a de licitaţii, iniţiată recent de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

"Pe onshore e clar că vom participa, dar pe offshore e mai greu de luat o decizie, pentru că nu avem know-how. Trebuie să fim atenţi, ca să ştim exact dacă merită să mergem şi cu cine mergem. Când vom lua o decizie, vom încerca să identificăm şi capabilităţi. Dacă vom participa pe offshore, va fi împreună cu cineva", a susţinut Volintiru.

El a subliniat că discuţiile au început deja. Volintiru a refuzat să spună numele companiilor cu care negociază, precizând doar că este vorba de giganţi la nivel internaţional.

"Există nişte acorduri între noi şi nu pot da detalii", a argumentat oficialul Romgaz.

Autoritatea Naţională de Resurse Minerale a anunţat, la finalul lunii iulie, că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial.

ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.

Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice.

După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb