Unele dintre companiile de tehnologie încep să interzică deplasările propriilor angajaţi în China, de teama coronavirusului.
Facebook şi Razer sunt primele companii de tehnologie care anunţă că au impus restricţii angajaţilor care vor să călătorească în China sau au făcut-o recent.
Gigantul american Facebook a interzis călătoriile angajaţilor săi în China, cu excepţia deplasărilor esenţiale. De asemenea, celor care au fost în China în ultima vreme li s-a spus să lucreze de acasă.
Chiar dacă este interzis în China, Facebook are birouri în această ţară pentru dezvoltarea altor produse, precum căştile de realitate virtuală Oculus şi dispozitivele din seria Portal.
Alături de Facebook, producătorul american de soluţii pentru gaming Razer a interzis deplasările angajaţilor în China. Şi Razer le-a cerut celor care au fost recent în China să lucreze acasă, pentru a evita o eventuală infectare şi a celorlalţi angajaţi.
Se aşteaptă ca şi alte mari companii de tehnologie, precum Google, Apple şi Microsoft, să anunţe măsuri similare.
Tulpina 2019-nCoV a coronavirusului descoperit în China face parte din grupul care a generat infecţiile cu SARS din 2002. De la descoperirea acestuia în oraşul chinez Wuhan, în decembrie, s-au înregistrat deja 81 de decese în China.