Companiile susţin majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2023

Companiile susţin majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024

English Version

Mediul de afaceri sprijină creşterea salariului minim, fie în linie cu productivitatea, fie pentru a contracara efectele inflaţiei, însă susţine că o majorare ar trebui să se facă de la 1 ianuarie 2024, nu de la 1 octombrie 2023, deoarece companiile au deja stabilite bugetele de salarii pentru acest an, arată, într-un comunicat de presă, Confederaţia Patronală Concordia.

Confederaţia patronală prezintă şi simulările realizate privind variantele luate în acest moment în calcul de Guvern pentru majorarea salariului minim.

Dacă salariul minim brut se va majora la 3.300 lei de la 1 octombrie şi nu va mai exista o scutire de taxe pentru 200 lei, un angajat va încasa "în mână" un salariu minim net de 1.964, ceea ce echivalează cu o creştere de 21% faţă de 2022. Dacă se scutesc cei 200 lei de taxe, atunci angajatul va lua net 2.164 lei, ceea ce reprezintă o majorare de 29% faţă de anul trecut.

În varianta în care salariul minim se va majora la 3.750 lei de la 1 ianuarie 2024 şi nu va mai exista o scutire de taxe pentru 200 lei, salariul minim net va fi de 2.227 lei, ceea ce înseamnă o creştere de 31% faţă de 2022. Dacă se scutesc cei 200 lei de taxe, atunci angajatul va ridicat un salariu minim net de 2.427 lei, o creştere de 36% faţă de 2022.

Concordia aminteşte că, în ultimul deceniu, ritmul de creştere al salariului minim în România a fost cel mai ridicat de la nivel european (atât în termeni nominali, cât şi reali) (+12,9%).

Menţionăm că recent, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă că antreprenorii nu se opun majorării salariului minim pe economie, dar doresc ca această majorare să însemne mai mulţi bani care rămân la angajaţi şi nu mai mulţi bani colectaţi ca impozit pe venit de către stat.

Florin Jianu a mai spus: "Trebuie să începem să ne gândim la salarii minime pe sectoare economice, în funcţie de activităţile desfăşurate. Nu poţi să pui un salariu minim pe economie de 3000 lei în sectorul IT. Constructorii sunt şi ei dispuşi să acorde un salariu mai mare decât cel minim pe economie. Cred că este momentul să discutăm despre salarii minime diferenţiate pe sectoare economice".

Amintim că Guvernul intenţionează să crească salariul minim la 3.300 lei începând cu 1 octombrie, conform declaraţiilor recente ale premierului Marcel Ciolacu şi ministrului de finanţe, Marcel Boloş.

Conform datelor centralizate de Inspecţia Muncii la solicitarea Economedia.ro, 1,5 milioane de salariaţi din România erau plătiţi în iulie 2023 cu salariul minim de 3000 de lei şi încă aproape 349.000 cu salariul minim de 4000 lei. Practic, din cei peste 5,6 milioane de salariaţi activi din ţara noastră, în iulie 2023 peste o treime erau oficial declaraţi ca fiind plătiţi cu salariul minim pe economie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb