"Complexul Rovinari" vrea un credit de 15 milioane de euro

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Fondul Proprietatea / 13 octombrie 2008

"Complexul Energetic Rovinari" vrea să obţină un credit de aproape 15 milioane de euro pentru investiţii la Depozitul nou de zgură şi cenuşă Gârla, potrivit ordinii de zi a AGOA din 14 noiembrie, publicată în Monitorul Oficial. Consiliul de administraţie al complexului a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) pe 14 noiembrie. Pe ordinea de zi a AGOA, se va afla şi aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2008 şi stabilirea limitelor de remunerare brută a directorului general în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi hotărârea Colegiului director al AVAS nr. 33/22 iulie 2008.

Potrivit NewsIn, "Complexul Energetic Rovinari" a avut, în primul semestru din acest an, un profit net de 43,9 milioane lei, mai mic cu circa 40% faţă de semestrul I din 2007, de 73,2 milioane lei, din cauză că nu a funcţionat cu toată capacitatea.

Rovinari este producător de energie electrică şi a fost înfiinţat la 1 aprilie 2004. Acţionariatul companiei este format din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţine 76,27% din acţiuni şi din Fondul Proprietatea, care are 23,73% din acţiuni. Cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb