Complexul "Vox Maris Grand Resort" din Costineşti se relansează din 5 mai. Pe lângă turiştii români, ansamblul de vile din Costineşti va mai primi, în acest an, grupuri de turişti din Israel şi Polonia, precum şi turişti individuali din multe alte ţări. Printre ofertele speciale promovate de Vox Maris se numără cele pentru familii, ofertele de tip "Shock" (79 de lei de persoană, pe noapte, pentru perioadele 5 mai - 16 iunie, respectiv 3 - 15 septembrie), oferte romantice etc.
Bogdan Achiţei, directorul de marketing al "Vox Maris Grand Resort", a declarat: "Vox Maris este singurul resort care se poate adresa tuturor categoriilor de clienţi datorită facilităţilor oferite şi este singurul de pe litoral care dispune de un club în incintă (cu o capacitate de 3.500 de locuri). Complexul va fi deschis, în acest an până la 25 septembrie. Până în prezent gradul de ocupare obţinut în urma rezervărilor a ajuns deja de 98%".
Construit pe o suprafaţă de 7 hectare, în urmă cu 57 de ani, complexul de 4 stele plus Vox Maris Grand Resort este situat în inima staţiunii Costineşti, la câţiva zeci de metri de mare, la 70 km de cel mai apropiat aeroport (Mihail Kogălniceanu) şi la 250 km Bucureşti. Ansamblul de vile are o capacitate de 400 de camere duble sau twin, junior suite şi apartamente cu 2 şi 3 camere. Complexul deţine o sală de fitness, cu antrenor, teren de tenis de câmp, bowling, biliard, 3 piscine pentru adulţi şi una pentru copii, jacuzzi, loc de joacă pentru copii şi un centru de conferinţe cu 11 săli. Vox Maris poate găzdui evenimente de până la 1.000 de persoane şi pune la dispoziţie o parcare cu o capacitate de 500 de locuri.
• Evenimentele sezonului estival 2107
Printre evenimentele tematice ce vor fi găzduite de Vox Maris se numără: "Carnaval la Vox Maris", "Seară Grecească", HOP - Gala Tânărului Actor" sau "Gala Fashion TV". De asemenea, între 1 iulie şi 31 august vor fi organizate în clubul "Vox Maris", săptămânal, petreceri cu DJ şi artişti internaţionali.