Comunicaţiile mobile româneşti în anul 2013

DR. NICOLAE OACĂ
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 12 iunie 2014

Comunicaţiile mobile româneşti în anul 2013
  • document ataşat Vezi graficele
    apasă aici pentru a descărca.

    2. Veniturile generate de comunicaţiile mobile

    Veniturile generate de comunicaţii mobile au continuat să scadă şi în anul 2013, acesta fiind al cincilea an de scădere consecutivă, semn că atât criza economică, maturitatea pieţei cât şi punerea pe costuri a unor tarife şi-au pus amprenta pe o industrie în continuă expansiune până în anul 2008, anul de graţie al economiei, dar şi al comunicaţiilor mobile româneşti. Însă, scăderea din 2013 este mică, 0,3% la circa euro2.19 miliarde, semn că este posibil să se fi atins minimul. Mai mult, un operator, Orange România, a realizat chiar o uşoară creştere a veniturilor, de 2.3% de la euro913 milioane în 2012 la euro934 milioane în 2013. Vodafone România a înregistrat în anul fiscal 2013/2014 venituri din servicii de euro703,7 şi venituri totale de euro748,5 milioane în scădere cu 0,9% respectiv 2,2% faţă de anul fiscal anterior. Cosmote România a raportat pentru anul 2013 venituri de euro458,5 milioane, în scădere cu 1% faţă de euro462,8 milioane din anul 2012. Aceste valori au fost preluate din raportările operatorilor ale căror companii mamă sunt listate la bursă, fiind determinate în conformitate cu standardul contabil IFRS. Deoarece RCS&RDS nu raportează periodic rezultate am presupus un venit mediu pe utilizator de 4/lună rezultând venituri de circa euro54 milioane în anul 2013. (vezi grafic 1)

    Orange este lider de piaţă şi după venituri cu o cotă de 42,8% din totalul veniturilor urmat de Vodafone cu 34,0% şi Cosmote cu 21,0%. Faţă de anii anteriori Orange şi-a mărit continuu această cotă de piaţă din anul 2011, în timp ce Vodafone realizează o scădere continuă a cotei de piaţă după venituri din anul 2006. Împreună, primii doi operatori au avut în 2013 o cotă de piaţă de 76,6%, la fel ca în anul 2012, dar în scădere continuă de la 93% din anul 2005. Cota de piaţă a operatorului Cosmote pare a fi în stagnare în ultimii câţiva ani. (vezi grafic 2)

    Dacă comparăm cotele de piaţă după venituri cu cele după numărul de SIMuri, constatăm că atât Vodafone, cât mai ales Orange au cote de piaţă mai mari după venituri, semn al unei ponderi ridicate a clienţilor cu abonamente, adică un venit mediu lunar pe SIM mai mare. La Cosmote lucrurile stau exact invers, cota de piaţă după venituri este mai mică decât cea după SIMuri, rezultat al unei ponderi mai mici a abonaţilor - 25,9%, faţă de 36,9%, media industriei pentru SIMuri vândute, conform ANCOM.

    Analizând evoluţia trimestrială a veniturilor raportată la acelaşi trimestru din anul anterior se constată o tendinţă continuă de creştere de la trimestru la trimestru, fapt ce susţine încă o dată ideea că s-a atins minimul, că pentru comunicaţiile mobile româneşti ar putea urma creştere după mulţi ani de scădere. (vezi grafic 3)

    În fine, dacă analizăm venitul mediu pe lună rezultat pentru un SIM, venit obţinut prin împărţirea veniturilor totale (venituri din servicii + alte venituri) la numărul mediu de utilizatori din anul respectiv şi la 12 luni, constatăm că Orange şi Vodafone prezintă valori apropiate în 2013, puţin mai mare pentru Vodafone, care are o bază mai mică de clienţi. Aceşti doi operatori se situează peste media industriei de euro7,0/SIM în 2013. Deoarece RCS&RDS nu raportează rezultate pentru comunicaţii mobile s-a estimat valoarea venitului mediu pe SIM la euro4/lună în anul 2013. (vezi grafic 4)

    Valorile mari prezentate de Cosmote din anul 2001 şi până în 2006 pot fi explicate prin numărul mic de clienţi/SIMuri (zeci de mii) ale fostului CosmoRom, operator cu probleme în acea perioadă, la 6 decembrie 2005 având loc lansarea oficială a operatorului Cosmote România, urmată apoi de scăderea prea mare a venitului mediu pe SIM în încercarea de a creşte rapid baza de clienţi. (vezi grafic 5)

    Să remarcăm impactul crizei, care a dus, atât la scăderea numărului SIMurilor vândute din ultimii ani, dar mai ales la scăderea bruscă a venitului mediu pe SIM din anul 2009 urmată apoi de stabilizarea valorii în ultimii trei ani, încă un semn pentru posibilul reviriment al comunicaţiilor mobile româneşti, condiţionat şi de revenirea economiei naţionale.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb