CONCLUZIILE JAI DESPRE ADERAREA LA SCHENGEN:  Revenim la discuţii cât de repede, până în septembrie

Ziarul BURSA #Politică / 10 iunie 2011

Revenim la discuţii cât de repede, până în septembrie

Guvernul olandez se va pronunţa în 2012 în privinţa cererilor de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Proiectul de concluzii adoptat, ieri, la Consiliul JAI de la Luxembourg menţionează că subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi reluat "cât mai curând cu putinţă, dar nu mai târziu de septembrie 2011". Potrivit unor surse UE, menţiunea făcută în concluzii înseamnă că "se va lua din nou în discuţie subiectul aderării", fără a face obligatorie şi stabilirea unei date.

Pe de altă parte, sursele mai precizează că în concluzii se arată că "evaluarea celor două state a fost finalizată".

Boc: Votul PE privind aderarea la Schengen, un semnal care să fie consolidat în perioada imediată

Votul Parlamentului European privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este un semn de recunoaştere a eforturilor celor două ţări pentru îndeplinirea criteriilor şi trebuie să fie un semnal consolidat în perioada imediat următoare, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.

Parlamentul European şi-a exprimat, miercuri, sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi a cerut guvernelor europene să nu ţină cele două ţări "ostatice ale discursului populist", potrivit europarlamentarului conservator portughez Carlos Coelho, citat de Mediafax.

Guvernul olandez se va pronunţa însă în 2012 în privinţa cererilor de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, după o perioa-dă de probă pentru cele două ţări, a anunţat, ieri, ministrul pentru Imigraţie, Gerd Leers, citat de AFP.

Pentru integrarea unor noi membri, este necesară unanimitatea celor 26 de state membre ale spaţiului Schengen.

Trei ţări din cadrul UE, Marea Britanie, Irlanda şi Ciprul, nu se află în acest spaţiu, la care au aderat în schimb Elveţia, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Guvernele ţărilor membre ale spaţiului Schengen aşteaptă publicarea, în iulie, a raportului Comisiei Europene privind reformele justiţiei şi corupţiei din cele două ţări.

Ambasadorul Henri Paul: Sper ca următorul raport MCV să fie mult mai bun decât celelalte

Raportul Comisiei Europene din iulie referitor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei este extrem de important şi sper ca acesta să fie mult mai bun decât cele din trecut pentru a avea un rezultat cu privire la calendarul aderării României la spaţiul Schengen, a declarat, ieri, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu ocazia decernării Premiului Drepturilor Omului pentru anul 2011 oferit de misiunea diplomatică franceză.

Domnia sa a afirmat: "Cred că acum am intrat într-o fază mult mai pozitivă în care părţile discută, se pun pe masă argumente şi cred că toată lumea aşteaptă raportul MCV din iulie. Eu sper că acest raport va fi unul mult mai bun decât celelalte. Şi cred că este o dinamică a negocierilor ale cărei efecte trebuie să le lăsăm să se producă. Este o negociere la nivel internaţional cu o dinamică ce va rezulta cu un calendar".

Igaş despre concluziile JAI: Nu înseamnă o amânare a aderării la Spaţiul Schengen

Concluziile Consiliului JAI de la Luxembourg nu înseamnă o amânare a aderării la Spaţiul Schengen, iar adoptarea acestora de către miniştrii de Interne în forma convenită reprezintă un semnal pozitiv, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, prezent la Luxemburg. Domnia sa a precizat: "Nu este vorba despre o amânare a aderării la Spaţiul Schengen, pentru că nu acesta a fost subiectul pe agenda Consiliului JAI. Dimpotrivă. Faptul că miniştrii de Interne au adoptat concluziile Consiliului în forma convenită reprezintă încă un semnal pozitiv, după votul majoritar din Parlamentul European, de ieri, 8 iunie. Am mulţumit preşedinţiei ungare şi statelor membre care ne-au susţinut, pentru sprijinul constant acordat de-a lungul procesului de aderare, care a fost, în opinia noastră, unul complex şi dificil".

Potrivit demnitarului, decizia finală cu privire la data aderării României la Spaţiul Schengen se va lua, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an.

"Nu este o surpriză pentru nimeni că am îndeplinit toate cerinţele pentru a fi stat membru. Astăzi (joi - n.r.) am primit recunoaşterea oficială a acestui lucru, prin vocea miniştrilor de Interne din statele membre. Decizia finală cu privire la data aderării noastre la Spaţiul Schengen se va lua, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an", a mai spus Igaş.

România a fost reprezentată la reuniune de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş şi de şeful Departamentului Schengen, chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb