Concurenţa investighează un posibil cartel pe piaţa masei lemnoase

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 12 februarie 2016

Consiliul Concurenţei a efectuat, marţi şi miercuri, inspecţii inopinate la sediile a patru companii care activează pe piaţa masei lemnoase, precum şi la două direcţii silvice, existând suspiciunea unor înţelegeri între aceşti agenţi economici, a declarat, joi, preşedintele Bogdan Chiriţoiu.

Firmele anchetate sunt Kronospan România SRL, Kronospan Sebeş SA, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL, iar direcţiile silvice sunt cele din Alba şi Hunedoara, potrivit Agerpres.

Bogdan Chiriţoiu a precizat că instituţia pe care o conduce a demarat în acest an o investigaţie privind posibile înţelegeri între cele patru firme pentru împărţirea pieţei şi a surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării lemnului la un preţ minim în cadrul licitaţiilor organizate de cele două direcţii silvice.

"Studiul pe care îl derulăm pe piaţa lemnului indică faptul că există disfuncţionalităţi în acest sector, mai ales în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor. În acest context, analizăm cu atenţie cazurile în care au existat licitaţii cu puţini participanţi, precum şi cele la care preţul de adjudecare a fost foarte scăzut", a precizat Bogdan Chiriţoiu, conform sursei citate.

Documentele ridicate cu prilejul inspecţiilor se află în analiza autorităţii concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Oficialii Concurenţei au amintit că, în luna august 2015, în raportul preliminar al studiului derulat pe piaţa lemnului, Consiliul a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea mediului concurenţial în acest sector. Studiul continuă cu analiza tuturor structurilor şi mecanismelor de funcţionare a pieţei primare a lemnului şi identificarea eventualelor disfuncţionalităţi de natură concurenţială.

Mai multe asociaţii forestiere şi proprietari de păduri au acuzat că blocajul din sectorul forestier continuă, în ciuda protestelor din Capitală de la sfârşitul lunii ianuarie, fiind estimate pierderi de peste 500 de milioane de euro în industria lemnului. Potrivit acestora, una dintre măsurile luate de Ministerul Mediului cu privire la deblocarea licitaţiilor de masă lemnoasă, respectiv demiterea în bloc a Consiliului de Administraţie al Romsilva, nu a reuşit să contribuie la rezolvarea tensiunilor din interiorul sectorului şi la reluarea în parametri normali a activităţii.

Peste o mie de reprezentanţi din industria lemnului au protestat, pe 26 ianuarie, în faţa Guvernului, printre nemulţumirile lor fiind faptul că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva ar fi crescut chiar şi de trei ori preţul minim de pornire la licitaţiile de vânzare pentru masa lemnoasă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb