Conducerea "Compa" propune folosirea profitului de anul trecut pentru dezvoltare

A.A.
Ziarul BURSA #Companii / 20 martie 2018

Compania intenţionează să ia credite de 30 de milioane de euro, în acest an

Acţionarii "Compa" Sibiu (CMP) au fost convocaţi, pe 26 aprilie, pentru aprobarea propunerii Consiliului de Administraţie privind repartizarea integrală a profitului aferent anului 2017 la surse proprii de dezvoltare, se arată în convocatorul transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În 2017, societatea a avut un profit de 38,09 milioane de lei, în scădere cu 26,2% faţă de 2016, pe fondul unor venituri de 713,9 milioane de lei, în urcare cu 9,08%.

Pe ordinea de zi a AGA, se mai găseşte şi prezentarea, dezbaterea şi aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2018 şi a programului de investiţii pentru anul 2018, dar şi fixarea şi aprobarea remuneraţiei cuvenită membrilor Consiliului de Administraţie, pentru exerciţiul în curs.

Totodată, acţionarii vor mai decide aprobarea privind contractarea de credite pentru investiţii, linii de credit, leasing şi scrisori de garanţie bancară cu încadrarea într-un plafon total cumulat de 30 milioane de euro pe anul 2018 şi constituirea garanţiilor mobiliare şi imobiliare aferente cu bunuri din patrimoniul societăţii.

O altă propunere pentru AGA este delegarea Consiliului de Adminstraţie de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru desemnarea reprezentantului legal al societăţii în relaţia cu Autoritatea de Management şi pentru împuternicirea persoanei/ persoanelor desemnate să semneze contractele de finanţare pentru proiectele care se vor derula începând din anul 2018 şi în continuare.

Şi anul trecut, acţionarii Compa au decis ca profitul anului anterior să fie repartizat la surse proprii de dezvoltare.

Compa se ocupă cu fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule.

Principalele grupe de produse ale companiei sunt: componente şi subansamble pentru sisteme de injecţie; componente pentru ştergătoare de parbriz; componente pentru turbosuflante; componente şi subansamble pentru casete şi coloane de direcţie; arcuri; piese ştanţate; transmisii cardanice; ansamble mecano-sudate; componente pentru instalaţii de aer condiţionat; echipamente industriale, matriţe şi scule.

Asociaţia salariaţilor "Compa" deţine 54,59% din acţiunile CMP, iar SIF Moldova mai are o participaţie de 4,99%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb