CONFERINŢA "BURSA": "AVANTAJELE MEDIERII ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR"/CIPRIAN FRANDES: "Propunerile privind medierea penală nu ţin de legea medierii"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 27 februarie 2013

"Propunerile privind medierea penală nu ţin de legea medierii"

Propunerile care s-au făcut cu privire la medierea penală nu fac obiectul legii medierii, ci al Codului de procedură penală, a explicat Ciprian Frandes, consilier al deputatului Alina Gorghiu. "S-a dis cutat despre faptul că un proces poate să cauzeze un nou şoc emoţional pentru victimele unor agresiuni de natură penală şi au fost înaintate o serie de propuneri în acest sens, precum apelarea la consilierea psihologică. Toate aceste propuneri sunt bine-venite, însă ele nu ţin de legea medierii, ci de Codul de procedură penală", a declarat domnia sa.

Ciprian Frandes a catalogat drept "absurd" faptul că, în prezent, este permisă retragerea plângerilor şi împăcarea părţilor, în cazurile de natură penală, dar nu şi medierea acestor conflicte. Obligativitatea participării la şedinţele de informare despre mediere în procesele penale urmează să se aplice anul viitor, odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură penală.

Ciprian Frandes consideră că noile reglementări, care prevăd obligativitatea participării la şedinţa de informare despre mediere, începând cu data de 15 februarie, sunt necesare nu doar pentru degrevarea instanţelor şi pentru a oferi o "gură de oxigen" mediului de afaceri, ci şi pentru creşterea gradului de cunoaştere de către cetăţeni. Decizia amânării aplicării sanc- ţiunii de inadmisibilitate, pentru data de 1 august, este posibil să fi fost adoptată pentru a acorda populaţiei timpul necesar pentru a se informa corespunzător cu privire la noile prevederi, în opinia consilierului deputatului Alina Gorghiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb