Pentru întocmirea unui raport de evaluare este nevoie de un minim de informaţii, altfel nu pot fi făcute estimări, a spus Adrian Vascu, senior partner al companiei de consultanţă Veridio, răspunzând la o întrebare referitoare la dificultăţile întâmpinate de practicienii în insolvenţă în identificarea de informaţii privind unele bunuri supuse valorificării.
Referitor la estimarea valorii de lichidare, Adrian Vascu a atras atenţia că nu există baze de date care să includă preţul de pornire şi preţul de vânzare al bunurilor, baze care ar rezolva o mare parte dintre necunoscutele actuale.
"Preţul este rezultat în urma tranzacţiei, fiind testul suprem în relaţia valoare de piaţă - valoare de lichidare - preţ", a arătat domnul Vascu.
Domnia sa a adresat o serie de întrebări legate de modul de apreciere şi utilizare a rapoartelor de evaluare în conformitate cu prevederile inexacte ale Codului Insolvenţei: "Apar noţiuni ca «răspunsul la obiecţiuni să fie satisfăcător». Dar ce înseamnă satisfăcător? (...) Cine răspunde de valori şi cine răspunde de preţ? În cazul în care sunt întocmite două evaluări ale aceluiaşi bun, cine spune că a doua evaluare este mai corectă decât prima? Cine spune că valorile sau preţurile nu au fost corecte în primul caz? (...) Cine apără profesiile? Ce înseamnă obiecţiuni? Cine poate realiza obiecţiuni?"
Adrian Vascu susţine că rezultatele obţinute din două sau mai multe evaluări realizate pentru acelaşi bun, la aceeaşi dată, trebuie să se încadreze într-un interval rezonabil - nu de la simplu la dublu, dar nici nu reprezintă o valoare punctuală.
Acest interval este acceptat de circa 15% în Marea Britanie, subliniază domnul Vascu, apreciind că, în România, poate ajunge până la 20% fără să fie considerat o încălcare a vreunei reglementări sau o infracţiune.
Domnia sa a mai menţionat: "Am auzit că la noi se consideră greşeală dacă faci rapoarte de evaluare utilizând oferte, nu tranzacţii. Doar că tranzacţiile în România nu au fost şi nu sunt transparente. S-a lucrat întotdeauna cu oferte pe post de comparabile, ceea ce este perfect acoperit de standardele de evaluare.
Adrian Vascu a ţinut să precizeze că documentul denumit generic "expertiza notarială" este o sursă "otrăvită" pentru evaluarea unui bun. Specialistul a atras atenţia că, începând cu 1 ianuarie 2016, această grilă se numeşte studiu de piaţă, conform Noului Cod Fiscal, şi conţine valorile minime consemnate în anul anterior, că notarii taxează tranzacţiile imobiliare la preţurile din contracte şi că, dacă acestea sunt mai mici decât valorile din studiul de piaţă, atunci tranzacţiile vor fi raportate la Fisc. Este foarte posibil ca oameni de bună credinţă să fie daţi pe mâna fiscului pentru că studiul de piaţă nu a fost întocmit corespunzător.
Domnia sa a concluzionat: "Verificarea evaluării este o variantă de raport actuală şi foarte utilă în situaţia existenţei a două rapoarte de evaluare cu valori diferite semnificativ. În urma analizei acestora, se va exprima o a treia opinie doar dacă există argumente privind neconformităţile care au afectat rezultatele primelor două evaluări. Este foarte important ca opiniile privind conformitatea cu standardele de evaluare a rapoartelor de evaluare să fie exprimate de către persoane autorizate care au competenţa necesară şi care îşi asumă responsabilitatea asupra acestor opinii".