CONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ, EDIŢIA A III-A / MIHAI DARIE, NUCLEARELECTRICA: "Modificările fiscale, preţul electricităţii, evoluţiile bursiere - obstacole în calea investitorilor"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 septembrie 2015

"Modificările fiscale, preţul electricităţii, evoluţiile bursiere - obstacole în calea investitorilor"

Perspectivele de investiţii în sectorul energetic nu sunt foarte bune, apreciază Mihai Darie, directorul financiar al CFO Nuclearelectrica, subliniind că printre motivele care stau la baza acestui aspect se află modificările din domeniul fiscalităţii, preţul în scădere al electricităţii, evoluţiile bursiere.

Sperând în perspective mai bune, domnia sa a ţinut să precizeze că, din punct de vedere al tarifului de transport zonal, concurenţa din piaţă nu este corectă, Nuclearelectrica având cel mai mare nivel al acestui tarif.

Mihai Darie a precizat că listarea Nuclearelectrica la bursă a adus noi provocări pentru companie, atât la nivelul guvernanţei corporative, cât şi din punct de vedere al transparenţei.

Unitatea I de la Cernavodă ar putea să fie retehnologizată în următorii 7-8 ani, astfel încât acestui grup să-i fie prelungită perioada de viaţă cu circa 25 de ani, a mai spus Mihai Darie.

Potrivit domniei sale, este nevoie de realizarea unor astfel de investiţii, pentru ca şi peste 30 de ani ţara noastră să beneficieze de energie nuclearelectrică. Pentru proiectul amintit mai sus există atât sprijin politic, cât şi sprijin tehnic, a adăugat domnul Darie.

În opinia acestuia, un rol important al sectorului de energie nucleară este atingerea ţintei de decarbonizare, în acest sens fiind necesar un balans între sursele regenerabile şi cele nucleare, pentru producţia de electricitate.

Reprezentantul Nuclearelectrica a subliniat avantajele pe care le are energia nucleară, printre acestea aflându-se independenţa de fluctuaţiile preţurilor combustibililor fosili (uraniul având o pondere foarte mică în preţul de cost) şi de schimbările climatice.

"În ceea ce priveşte nivelul apei de răcire, suntem la un nivel de siguranţă, în acest moment, şi există toate planurile în funcţiune astfel încât, într-o situaţie deosebită de secetă, să fie luate măsurile necesare. Nu trebuie să se creeze o isterie legată de o astfel de situaţie. Avem cei mai buni specialişti acolo".

Potrivit lui Mihai Darie, Unitatea I de la Cernavodă împlineşte 20 de ani, în 2015, de la punerea ei în funcţiune, Unitatea II fiind la aproape zece ani de activitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb