Diferenţele economice precum salarizarea şi comportamentul de consum dintre mediul urban şi cel rural sunt uriaşe, ceea ce obligă pe oricine analizează piaţa din România să îşi întocmească un plan segmentat, afirmă Marius Ştefan, CEO Autonom.
"Dacă privim cu atenţie la statistici, vedem că există de fapt două Românii. Există România rurală şi există România urbană. Diferenţele sunt uriaşe, fie că vorbim de comportamentul de consum sau de venit, iar asta încurajează pe oricine când analizează o piaţă şă îşi facă o segmentare, deoarece diferenţele de salariu din mediul urban faţă de cel din mediul rural sunt cu totul altă poveste". De asemenea, Marius Ştefan a afirmat că un important pas în dezvoltarea investiţiilor în România este aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), deoarece acest lucru ar da un plus de încredere în rândul băncilor străine în finanţarea investiţiilor pe teritoriul României.
"OCDE are o importanţă deosebită pentru fluxul de investiţii. Spre exemplu, investitorii au mari dificultăţi atunci când trebuie să explice băncilor din Londra de ce să includă şi România pe lista proiectelor de investiţii. Din perspectiva mea, trăind în România, oportunităţile există. Poţi să obţii randamente bune, există expertiză în domeniul energiei, există infrastructură şi know-how. Cu toate acestea, ce se vede din Londra este doar un singur lucru, anume că România nu este ţară OECD şi atunci băncile din Londra spun că nu se pot baza pe protecţia capitalului", a declarat Marius Ştefan.