Fondul de Garantare a Creditelor Rurale (FGCR) a accesat, în urma unei licitaţii, o linie de 220 milioane de euro, care poate fi multiplicată de cinci ori, potrivit doamnei Ileana Bratu, director în cadrul Fondului. Domnia sa a precizat că aceşti bani (peste 1 miliard de euro) sunt destinaţi garantării creditelor contractate pentru completarea finanţării din fonduri europene a proiectelor din mediul rural.
Banii pot fi utilizaţi, printre altele, pentru dezvoltarea şi modernizarea exploataţiilor agricole, pentru creşterea competitivităţii şi valorii adăugate, dezvoltarea activităţii auxiliare şi turis-mului din mediul rural.
FGCR garantează 80% din valoarea creditului, restul de 20% şi dobânzile aferente trebuind să fie asigurate de beneficiar.
FGCR garantează şi credite obişnuite pentru agricultură şi prelucrarea produselor agricole care nu sunt realizate prin fonduri europene.
Potrivit schemei de garantare cu finanţare din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma alocată din FGCR pentru agricultură este de 190 milioane de euro, în timp ce IMM-urile beneficiază de 30 milioane de euro.