Connections, lider pe piaţa de digital transformation din România, a creat împreună cu Optima, robotul care eficientizează experienţa clienţilor care cumpără telefoane în rate de la cea mai performantă reţea de telefonie mobilă din România. Odată înregistrată comanda în call center, robotul o procesează şi ia inclusiv decizii legate de livrare, hold, fonduri insuficiente sau utilizarea punctelor bonus, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.
George Niţă, Business Unit Manger Connections România, a declarat: "În momentul în care efectuează comanda, clientul interacţionează cu un operator care preia datele, apoi întreaga procesare subsecventă a comenzii este făcută de robot, ceea ce degrevează echipa Optima de procesarea manuală repetitivă a comenzilor de telefoane".
Daniel Mereuţă, director general Optima, a mai adăugat: "Adoptarea primului coleg robot, botezat Adam, în cadrul echipei Optima este doar unul dintre paşii făcuţi de companie într-un proces mai amplu de automatizare a activităţilor. Adam deja lucrează zilnic alături de colegii noştri, primeşte e-mail-uri, prelucrează date, accesează diverse sisteme" , explică.
Programarea robotului a durat patru săptămâni, iar implementarea propriu zisă încă două săptămâni.