CONSECINŢE ALE MODIFICĂRII LEGII ACHIZIŢIILOR PUBLICE Numeroase contracte cu statul vor fi deblocate

Alina Toma
Ziarul BURSA #Companii / 28 iulie 2004

Din cauza îngheţării preţurilor în lei, mulţi constructori nu au mai putut să continue lucrările contractate

Creşterea repetată a preţurilor materialelor de construcţie a depăşit atît inflaţia prognozată, cît şi deprecierea leului faţă de euro

Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) prin care se elimină, din Legea achiziţiilor publice, articolul care instituia obligativitatea acordării unei atenţii preferenţiale societăţilor autohtone, a provocat reacţii diverse în mediul oamenilor de afaceri. MFP a propus această modificare, începînd cu data de 1 ianuarie 2005, în baza cererii Comisiei Europene, care a considerat că acordarea marjei de preferinţă internă în materia licitaţiilor pentru achiziţiile publice este neconformă prevederilor comunitare.

Oamenii de afaceri au rămas cu un gust amar cînd au văzut propunerea Ministerului Finanţelor de modificare a Legii achiziţiilor publice. Nu au fost mulţumiţi de eliminarea marjei de preferinţă internă, fie ea şi simbolică, în lipsa unei alternative. În schimb, ei s-au declarat satisfăcuţi de corelarea condiţiilor de decontare a lucrărilor cu evoluţia reală a preţurilor.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat că este dezamăgit de proiect şi că nici pînă acum firmele româneşti nu profitau prea mult de această marjă pentru stimularea iniţiativei locale, marjă care era oricum simbolică. Domnia sa consideră: "Dacă proiectul va fi aprobat, pînă şi acest simbolism al marjei de preferinţă pentru societăţile autohtone dispare într-o grabă nepotrivită. Este de fapt o decizie politică, ce dă curs unei cerinţe a Uniunii Europene. Însă, în materie de achiziţii publice, am fi putut să ne inspirăm de la statele membre ale Uniunii Europene, care au găsit, cu succes, căi de încurajare a iniţiativei locale fără a încălca normele comunitare. Oamenii de afaceri nu au fost consultaţi în alcătuirea acestui proiect de act normativ". În acest sens, preşedintele AOAR ne-a dat ca exemplu Spania, care a reuşit să fracţioneze licitaţiile lucrărilor de infrastructură mai ales, astfel încît să intereseze numai firmele autohtone, nu şi marile companii europene. Factorii de decizie din Spania au reuşit să modifice legislaţia din domeniu fără să lezeze pe cea aplicată de Uniunea Europeană.

Laurenţiu Plosceanu, vicepreşedintele ARACO, ne-a declarat că renunţarea la marja de preferinţă pentru societăţile autohtone intră în preţul pe care ţara noastră trebuie să îl plătească pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Domnia sa consideră: "Este vorba de liberalizarea accesului pe aceste pieţe. Trebuie să subliniez că oricum preferinţa internă nu era determinantă în desemnarea cîştigătorului unei licitaţii şi că, mai devreme sau mai tîrziu, firmele româneşti vor trebui să ţină piept concurenţei companiilor europene. Majoritatea oamenilor de afaceri din România sînt conştienţi că va fi foarte greu să supravieţuieşti pe o piaţă liberă".

Domnul Plosceanu ne-a mai spus că, în urma insistenţelor ARACO, MFP a introdus în proiectul de act normativ o prevedere prin care formula de decontare a lucrărilor este corelată cu evoluţia preţurilor de pe piaţă. Domnia sa susţine că prevederea este extrem de importantă pentru că deblochează fonduri importante, care trebuie să ajungă la constructor. Vicepreşedintele ARACO ne-a explicat: "În acest an, din cauza creşterii repetate a preţurilor energiei electrice şi combustibilului, materialele de construcţie s-au scumpit mai mult decît au prevăzut autorităţile la începutul anului. Pentru contractele a căror perioadă de îndeplinire era mai mică sau egală cu 12 luni, legea prevedea decontarea lucrărilor la preţul cu care firma a cîştigat licitaţia, fără alte posibilităţi de revizuire. De exemplu, această prevedere a blocat lucrările derulate prin Compania Naţională de Investiţii şi a pus mulţi constructori în situaţia de a aduce bani în plus pentru a putea finaliza lucrările contractate".

ARACO urmează să colaboreze cu factorii de decizie pentru a se modifica legislaţia, controlul şi procedura de achiziţie publică. Aceste modificări pot fi făcute şi prin ordine ale miniştrilor de resort.

Adriana Iftime, director general al Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC), ne-a declarat că, într-adevăr, integrarea în Uniunea Europeană presupune respectarea unor reguli care vor "îngropa" multe firme româneşti. Domnia sa apreciază: "Ca om de afaceri nu văd cu ochi buni renunţarea la marja de preferinţă, deşi nu cîntărea mult în departajarea în cadrul unei licitaţii. Este clar că firmele autohtone nu sînt pregătite să facă faţă unei concurenţe libere, dar se pare că nu avem de ales în procesul de aderare la Uniunea Europeană". Directorul general al PSC apreciază, în schimb, posibilitatea de revizuire a preţului de achiziţie pe parcursul derulării unui contract. Doamna Iftime ne-a explicat: "Legea spune că preţul trebuie să îngheţe în lei în momentul adjudecării licitaţiei pentru contracte mai mici de 12 luni. Ori contractanţii trebuiau să suporte diferenţe de preţ mari, care au adus multe firme în blocaj financiar. Măsura autorităţilor este binevenită în fluidizarea plăţilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb